Nu aruncați cojile de ceapă! Cum să vopsiți deosebit ouăle Pascale!

Vă prezentăm o tehnică reușită de vopsire a ouălor Pascale cu ajutorul cojilor de crapă. Acestea ies marmorate și foarte aspectuoase! Cu siguranță, se vor evidenția frumos printre ouăle roșii tradiționale!

Veți avea nevoie de:

– 6-7 ouă;

– coji de ceapă;

– 1 lingură de colorant lichid alimentar de culoarea albastră;

– tifon;

– 1 lingură de ulei vegetal de floarea-soarelui.

Mod de lucru:

1. Pentru început, tăiați cojile de ceapă cu ajutorul unui foarfece.

2. Luați câte un ou înmuiat în apă și treceți-l prin cojile mărunțite de ceapă.

3. Puneți-l pe o bucată de tifon, înveliți-l în el și legați-l cu ață.

4. Puneți ouăle într-o cratiță cu apă, adăugați colorantul alimentar lichid și puneți vasul pe foc. Fierbeți ouăle timp de 10 minute. După aceasta, stingeți focul și lăsați ouăle în lichid timp de încă 15-20 de minute.

5. Îndepărtați tifonul și cojile de ceapă de pe ouă. Uscați-le cu ajutorul prosoapelor de hârtie. După aceasta, ungeți-le cu ulei vegetal, ca să fie mai strălucitoare.

6. Iată ce ouă marmorate și deosebit de frumoase am obținut!

Spor la treabă!