Nu mai prăjiți ceapa – amestecați totul și rezultatul va fi nemaipomenit!

Chifteluțele de pui cu ceapă și ciuperci, gătite în sos de roșii și ardei, reprezintă cina ideală pentru toată familia. Sunt incredibil de fine, aromate și delicioase. Nimeni nu poate să le refuze!

INGREDIENTE:

Pentru chifteluțe:

-2 cepe roșii;

-400 g de carne de pui;

-6 ciuperci Champignon mari;

-sare, piper negru măcinat — după gust;

-ierburi de Provence — după gust;

-amestec de condimente pentru pui — după gust;

-usturoi granulat — după gust;

-un ou.

Pentru sos:

-3-4 roșii;

-2 ardei capia;

-sare, piper negru măcinat — după gust;

-busuioc uscat — după gust.

Altele: 1-2 linguri de ulei de măsline.

MOD DE PREPARARE:

1.Pregătiți compoziția pentru chifteluțe: tăiați cepele în sectoare incomplete. Separați-le foile, oferindu-le forma de floare. Acoperiți-le cu apă și lăsați-le să se înmoaie, cât timp tocați carnea. Apoi scoateți-le din apă și tăiați-le în cubulețe.

2.Tocați foarte bine carnea cu cuțitul.

3.Curățați și spălați ciupercile Champignon. Apoi blanșați-le timp de 2 minute. Scoateți-le din apă, lăsați-le să se răcească puțin și tocați-le cât mai mărunt.

4.Puneți carnea tocată, ceapa mărunțită și ciupercile mărunțite într-un bol. Adăugați sare, piper negru măcinat, amestec de condimente pentru pui, ierburi de Provence, usturoi granulat după gust și oul. Amestecați foarte bine.

5.Pregătiți sosul: tăiați roșiile în bucăți și pasați-le cu ajutorul blenderului.

6.Amestecați roșiile pasate cu ardeii tăiați în cubulețe, sare, piper negru măcinat și busuioc uscat după gust.

7.Modelați chifteluțele și puneți-le într-o tigaie unsă cu ulei de măsline.

8.Răspândiți sosul în jurul chifteluțelor.

9.Gătiți chifteluțele în sos timp de 15 minute din momentul clocotirii, pe foc mic-moderat, sub capac. Apoi întoarceți-le pe cealaltă parte și gătiți-le pe parcursul a încă 15 minute.

10.Serviți chifteluțele cu garnitura, care vă place!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!