Recent mama mea a împlinit 73 ani. Ea este o femeie foarte blândă și grijulie. Când o vizitez, ea întotdeauna îmi dă ceva la pachet: fie pere, fie mere, fie încă ceva. De fiecare dată parcă își cere iertare, spunându-mi că acestea nu sunt cele mai frumoase, dar, în schimb, sunt foarte proaspete și gustoase.
Ce să fac? Dacă mama îți dă ceva, trebuie să iei. Apoi găsesc un borcan cu lapte covăsit (băutura mea preferată) în frigider și mama se bucură că eu o să reușesc să cinez acasă.
În curând sosește iarăși momentul de plecare și eu gonesc cu mașina mea. Călătoresc prin orașe, schimb locurile, țările. Și astfel nu reușesc să ajung foarte frecvent la mama. După o zi lungă de muncă și pălăvrăgelile cu prietenele la o ceașcă de cafea, eu mă întorc târziu acasă.
Eu și mama vorbeam puțin. De obicei, eu o întrebam despre treburile ei, despre tata și ascultam cu răbdare tot felul de istorioare, pe care ea mi le povestea. Deseori istorioarele ei mi se păreau obișnuite, fără vreo importanță deosebită. Ascultând repede ceva, eu reveneam iarăși la treburile mele.
Mama îmi amintește întotdeauna să mă îmbrac în haine călduroase, să nu uit să-mi pun căciula, mă sfătuiește să am grijă de mine și mă liniștește, când nu reușesc să-i vizitez mai frecvent.
Distanța dintre casele noastre este de doar 40 kilometri și deseori nu reușesc să ajung repede la ei sau să-i vizitez frecvent. Dar noi vorbim des: uneori chiar de câteva ori pe zi. Eu mă străduiesc să ascult cu răbdare despre cum ea a mers la magazin, despre ce a cumpărat, despre cum a vorbit cu sora mea, despre faptul că trebuie să termine lucrul în grădină.
Sincer vorbind, eu nu sunt interesată de aceste lucruri. Chiar se întâmplă să mă supăr, când o doare ceva și nicicum nu vrea să meargă la medic.
Mama mea nu se supără. Doar spune cu naivitate:
— Oare cui aș putea să-i povestesc toate acestea, copilo?
Când am pus receptorul, am conștientizat că sunt o persoană foarte nerecunoscătoare. Doar toate aceste discuții, certurile minore (care nici nu pot fi numite certuri), toate aceste cuvinte mărețe, toate acestea reprezintă sensul vieții noastre, sensul tuturor. Când auzi acest glas gingaș și grijuliu în receptor, care se interesează de sănătatea ta, înțelegi că nu mai ai nevoie de altceva.
În astfel de momente eu pur și simplu fug la ea, ca să o îmbrățișez și să o sărut. Ea și tata încep să se pregătească, ca să mă hrănească. Mama trebăluiește la bucătărie, iar tata caută un pepene bun, copt și găsește vinul, care mi-ar plăcea. Îmi place, când bând un pahar de vin, el face mișcări amuzante cu gura, încercând să-mi arate că este gustos.
Mama mă înfășoară în pulovărul ei și pornește aeroterma, ca să nu îngheț.
Fiind înconjurată de asemenea grijă și atenție, eu iarăși simt că sunt acea fetiță, care își îmbrățișează mama și știe că totul va fi bine.
De ce aș mai avea nevoie?..
Îl rog pe Dumnezeu să-i dăruiască o viață lungă, lungă. Nu-mi imaginez cum aș putea să trăiesc fără mâinile calde, cuvintele gingașe și glasul ei calm. Doar casa este pustie fără ea și totul în jur este absolut diferit.
Aveți grijă de cei dragi!