O metodă interesantă de tricotare a cipicilor!

VEȚI AVEA NEVOIE DE:

-fir de tricotat de 3mm;

-andrele Nr.3,5 mm.

PAȘI DE URMAT:

Montați 38 de ochiuri. La capăt faceți un nod strâns.

Rând 1– primul ochi nu se lucrează, toate ochiurile pe dos, ochiul de margine pe dos.

Rând 2 – primul ochi nu se lucrează, toate ochiurile pe dos, ochiul de margine pe dos.

Rând 3 – primul ochi nu se lucrează, toate ochiurile pe dos, ochiul de margine pe dos.

Rând 4 – primul ochi nu se lucrează, toate ochiurile pe față, ochiul de margine pe dos.

Rândul 5 și 6 – repetați rândurile 2 și 3.

În continuare lucrați 2 rânduri pe dos, un rând pe față, alternând de 7 ori.

Închideți ochiurile – 2 ochiuri împreună, ochiul format îl transferați înapoi pe andreaua stângă și iarăși lucrați 2 ochiuri împreună. În așa mod lucrați până la capăt. Tăiați firul. La fel lucrați celălalt cipic.

În total trebuie să obțineți 29 de rânduri cu lungimea de 18cm și lățimea de 22 cm.

Introduceți un fir de tricotat în ac și începeți să coaseți prin ochiurile de margine. Trageți firul dintr-un capăt și din celălalt spre mijloc și legați-le strâns, făcând 2-3 noduri pentru siguranță.

Întoarceți cipicul pe dos și faceți câteva cusături cu acul în jurul acestui nod. Măsurați 8 cm de la vârful degetului și plasați un marcator.

Coaseți cu acul până la marker prin ochiurile de margine.

Coaseți călcâiul. Introduceți acul prin ambele ochiuri de pe o parte și coaseți cu 2 ochiuri de pe partea opusă.

Introduceți acul în ultimele 3 ochiuri de pe marginea dreaptă, apoi în ultimele 3 ochiuri de pe marginea stângă și trageți firul cât mai strâns, astfel încât călcâiul să fie cât mai rotund.

Întoarceți pe față. La dorință coaseți un nasture decorativ și cipicii sunt gata.

Mult spor!