O metodă veche de altoire a copacilor — pentru recolte bogate!

Metoda de altoire sub scoarță este folosită, când se dorește adăugarea unuia sau câtorva soiuri noi (mai rezistente la îngheț, mai roditoare sau mai rezistente la dăunători) la un pom fructifer adult sau bătrân.

În acest caz majoritatea ramurilor principale (șarpante) ale pomului sunt tăiate la distanța de 70-100 cm de la trunchi și se inserează altoii pe ele. Când se aplică această metodă de altoire, este foarte important să se lase 2-3 ramuri principale netăiate, pentru ca ele să „concentreze seva” — altfel pomul slăbit de tunderea scurtă pur și simplu va muri.

1. Pentru ca rănile să se cicatrizeze mai bine, curățați locurile secționate de pe ramuri cu cuțitul de grădină sau cuțitul pentru altoit.

2. Realizați o secțiune verticală, cu lungimea de 4-6 cm, pe scoarța ramurii. În același timp lama cuțitului trebuie să ajungă până la lemn.

3. Folosind partea bontă a cuțitului, separați și îndepărtați puțin scoarța portaltoiului — pentru ca butașul de altoire să pătrundă mai ușor (portaltoiul este planta, pe care se face altoirea).

4. Realizați o secțiune oblică pe butașul de altoire (lungimea optimă a tăieturii este egală cu 4 diametre ale butașului).

5. Ascuțiți puțin partea inferioară a butașului — pe partea opusă a secțiunii — astfel el va pătrunde mai ușor sub scoarță.

6. Inserați butașul din soiul de altoire sub scoarța portaltoiului (1-2 mm din secțiunea altoiului trebuie să se afle sub tăietura din scoarță).

7. Înfășurați locul altoirii cu o sfoară, peliculă sau bandă izolatoare (cu fața lipicioasă spre exterior). Dacă folosiți o sfoară, ungeți secțiunile superioare ale butașilor, suprafața tăieturii și secțiunile longitudinale cu var de grădină, pentru ca altoii să nu se usuce.

Apropo, când se realizează altoirea sub scoarță, pe ramurile portaltoiului se inserează, de obicei, 2-4 butași — atunci rana (tăietura) se cicatrizează mai uniform. Peste 2-3 ani se lasă doar unul, cel mai dezvoltat, pentru ca altoii crescuți să nu se încurce unul pe altul.

Spor la grădinărit!