Ouă în sos de roșii cu ceapă și ardei iute (Shakshuka)!

Un mic dejun excelent!

INGREDIENTE:

-2 cepe;

-un ardei gras roșu;

-2-3 căței de usturoi;

-6-7 roșii (600 ml de roșii pasate);

-6-7 ouă;

-o lingură de zahăr;

-sare — după gust;

-chimion măcinat — după gust;

-coriandru măcinat — după gust;

-boia de ardei dulce — după gust;

-ardei iute sau boia de ardei iute — după gust;

-o lingură de pastă de roșii;

-150 ml de ulei.

MOD DE PREPARARE:

1.Turnați uleiul într-o tigaie adâncă. Adăugați ceapa tăiată în jumătăți de semilună și prăjiți-o până se va înmuia.

2.Adăugați ardeiul gras tăiat în cubulețe și pasta de roșii. Amestecați și prăjiți totul pe parcursul a 3-4 minute.

3.Adăugați usturoiul trecut prin presa de usturoi, chimionul măcinat, coriandrul măcinat, boia de ardei dulce și ardeiul iute tocat mărunt sau boia de ardei iute. Amestecați.

4.Decojiți roșiile și treceți-le prin mașina de tocat carne (sau pasați-le cu blenderul). Adăugați-le în tigaie. Amestecați.

5.Asezonați sosul cu sare după gust și o lingură de zahăr. Amestecați-l și fierbeți-l pe foc mic, pe parcursul a 10-15 minute.

6.Realizați mici adâncituri în sos și spargeți ouăle în ele. Presărați-le cu sare.

7.Acoperiți tigaia cu un capac și gătiți shakshuka pe parcursul a 5-6 minute, pe foc minim.

8.Serviți-o cu multă plăcere. Dacă doriți, puteți să o decorați cu verdeață proaspătă.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!