Pâine de casă la tigaie! O descoperire pentru cei, care nu au un cuptor!

Astăzi, vom pregăti pâine la tigaie. Să verificăm împreună rețeta, dacă putem obține astfel o pâine de casă gustoasă!

INGREDIENTE:

– 450 gr de făină;

– 1½ linguriță de drojdie (5 gr);

– 300-320 gr de chefir, iaurt sau lapte acru (la temperatura camerei);

– 1 lingură de zahăr;

– 1 linguriță de sare;

– 2 linguri + 1 lingură de ulei.

MOD DE PREPARARE:

1. Cerneți făina într-un vas, adăugați sare, zahăr și drojdie, apoi amestecați bine ingredientele.

2. Faceți o adâncitură, turnați chefirul, amestecați aluatul cu lingura, apoi îl frământați. Aluatul este lipicios.

Sfat. Puteți înlocui chefirul cu apă sau să folosiți un amestec de chefir și apă în proporții de 50/50.

3. Adăugați 2 linguri de ulei și frământați aluatul timp de câteva minute. Uleiul se va încorpora complet și aluatul va deveni din nou mai lipicios, dar nu e nevoie să mai adăugați făină.

4. Ungeți bine mâinile cu ulei și adunați aluatul într-o bilă. Acesta trebuie să fie neted, elastic și moale.

5. Așezați aluatul într-un vas uns cu ulei, îl acoperiți cu folie de plastic sau prosop de bucătărie și îl dați la loc cald pentru 40-60 de minute, până crește în volum de cel puțin 2 ori.

6. Lucrați aluatul, îl transferați pe blatul de lucru uns cu puțin ulei și modelați o bilă de aluat.

7. Ungeți tigaia (24 cm) cu ulei, așezați aluatul, îl aplatizați, repartizându-l pe suprafața tigăii, și îl lăsați să se odihnească timp de 15 minute sub capac. Aluatul va crește în volum.

8. Pentru ca aluatul să nu se lipească de capac, acoperiți tigaia cu un vas adânc. Totuși, puteți omite acest pas, dacă folosiți o tigaie adâncă sau un capac cu suficient spațiu pentru creșterea aluatului.

9. Coaceți pâinea la foc foarte mic timp de aproximativ 17 minute, până se rumenește pe o parte, apoi o acoperiți cu o hârtie de copt și o farfurie, o răsturnați și o transferați din nou în tigaie împreună cu hârtia de copt.

10. Puneți capacul și gătiți pâinea timp de încă 10-15 minute la foc mic pe cealaltă parte.

Sfat. Timpul de coacere poate fi diferit, orientați-vă după focul dumneavoastră și verificați pâinea periodic, ajutându-vă cu spatula.

Pâinea este moale, rumenă și coaptă uniform. Dacă veți folosi un capac fără gaură pentru aburi, coaja nu va fi crocantă. Miezul este puțin mai umed decât la pâinea obișnuită și rămâne proaspătă chiar și a doua zi. Pâinea cântărește aproximativ 730 gr și are înălțimea de 5 cm.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!