Pandișpanul pentru rulade: clasic și de ciocolată!

Vreți să pregătiți rulade, dar nu știți cum se prepară corect pandișpanul pentru ele? Atunci acest articol este chiar pentru dumneavoastră. Prin intermediul lui vă vom povesti cum se gătesc 2 tipuri de pandișpan: clasic și de ciocolată. De asemenea, vă vom descrie cum puteți să obțineți rulade delicioase din ele.

INGREDIENTE:

Pentru pandișpanul clasic: tava 30*40 cm

-4 ouă;

-3 linguri de apă fierbinte;

-125 g de zahăr tos;

-4 g de zahăr vanilat;

-75 g de făină;

-50 g de amidon;

-2/3 linguriță de praf de copt;

-25 g de gem;

-40 g de ciocolată neagră.

Pentru pandișpanul de ciocolată:  tava 30*40 cm

-5 ouă;

-3 linguri de apă;

-125 g de zahăr tos;

-4 g de zahăr vanilat;

-75 g de făină;

-25 g de amidon;

-25 g de pudră de cacao;

-o linguriță de praf de copt.

MOD DE PREPARARE:

1.Pregătiți pandișpanul clasic: spargeți ouăle într-un bol. Adăugați apa fierbinte și bateți totul cu mixerul pornit la viteza maximă timp de un minut.

2.Amestecați zahărul tos și zahărul vanilat într-o ceașcă. Apoi adăugați-le în compoziția de ouă și bateți totul timp de încă 3 minute.

3.Amestecați făina, amidonul și praful de copt. Apoi cerneți compoziția respectivă în cea de ouă și bateți aluatul cu mixerul pornit la viteză mică.

4.Tapetați tava cu hârtie de copt, astfel încât să fie acoperiți și pereții ei. Apoi transferați aluatul în ea, răspândindu-l uniform.

5.Introduceți tava în cuptorul preîncălzit până la 200°C și coaceți pandișpanul timp de 10-12 minute.

6.Scoateți pandișpanul copt din tavă și răsturnați-l pe o bucată de hârtie de copt. Ungeți-i suprafața cu apă rece și lăsați-l să se răcească timp de 10 minute. După aceasta îndepărtați hârtia de copt de pe suprafața lui și rulați-l sub formă de ruladă (cu tot cu hârtia, pe care l-ați răsturnat). Lăsați-l să se răcească complet sub această formă.

7.Desfaceți rulada răcită și ungeți pandișpanul cu gemul pregătit. Noi am folosit gem de caise.

8.Apoi rulați-l sub formă de ruladă (fără hârtia de copt) și înveliți-l cu hârtie de copt. Dați-l la frigider pentru 60 minute.

9.Puneți ciocolata pregătită într-o pungă de plastic (poș) și scufundați-o în apă fierbinte pentru un minut. După aceasta decorați rulada cu ea, tăind un colțișor al pungii.

10.Pregătiți pandișpanul de ciocolată, urmând aceeași pași. Doar adăugați mai multe ouă în el și înlocuiți o parte din amidon cu pudră de cacao. Ungeți pandișpanul pregătit cu gem sau crema preferată și rulați-l sub formă de ruladă. Decorați rulada cu ciocolată topită și dați-o la frigider, ca să se închege.

11.Porționați ruladele obținute și serviți-le.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!