Pandișpanul „Smântânel” — un adevărat deliciu pe masa dumneavoastră!

Pandișpanul „Smântânel” este pufos, delicat și gustos. Se prepară cu smântână fermentată. Puteți să-l serviți ca atare sau să-l folosiți ca bază pentru torturi. Haideți să începem!

INGREDIENTE:

-3 ouă mari;

-un praf de sare;

-200 g de făină;

-200 g de smântână fermentată;

-190 g de zahăr;

-10 g de zahăr vanilat;

-o linguriță de praf de copt.

MOD DE PREPARARE:

1.Separați albușurile de gălbenușuri.

2.Puneți albușurile într-un vas curat, uscat și degresat. Adăugați un praf de sare. Bateți cu mixerul până la apariția vârfurilor persistente.

3.Puneți gălbenușurile, zahărul tos, zahărul vanilat și smântâna fermentată într-un bol adânc. Amestecați cu telul până la omogenizare.

4.Adăugați făina cernută împreună cu praful de copt. Amestecați până veți obține un aluat omogen, fără cocoloașe.

5.Încorporați treptat (în 3 porții) spuma de albușuri în aluat, amestecând cu grijă, dar rapid. Aluatul trebuie să capete o textură fină și să se prelingă lent de pe tel sau spatulă.

6.Transferați-l într-o tavă rotundă, cu diametrul de 21 cm, tapetându-i în prealabil fundul cu hârtie de copt. Răspândiți-l uniform (puteți să rotiți tava de câteva ori sau să o loviți de suprafața de lucru).

7.Coaceți pandișpanul pe parcursul a aproximativ 45-50 minute în cuptorul preîncălzit până la 180°C. Verificați dacă este gata prin testul cu scobitoarea.

8.Lăsați-l să se răcească timp de 5 minute în tavă. Apoi separați-l de pereții acesteia cu ajutorul unui cuțit subțire și scoateți-l din ea. Îndepărtați hârtia de copt și lăsați pandișpanul să se răcească complet pe grătar.

9.Serviți pandișpanul ca atare sau pregătiți un tort din el. Noi l-am presărat cu zahăr pudră.

Pregătiți neapărat acest deliciu! Este simplu, rapid și vă poate scoate din încurcătură, când trebuie să preparați rapid un desert.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!