Pârjoale delicate, numele spune totul! Umplutura este bombă cu gust de cașcaval!

Denumirea acestui fel de mâncare vorbește de la sine. Pârjoalele  sunt deosebit de delicate, suculente și aromate: o adevărată plăcere cu gust divin!

Tocătura de pui va îmbiba sucul umpluturii și va căpăta un gust uimitor de cașcaval…Aceste pârjoale pot diversifica cu adevărat meniul de zi cu zi!

INGREDIENTE:

-500 gr carne tocată de pui;

-2-3 felii de pâine;

-1 ceapă;

-2 ouă crude;

-2 ouă fierte;

-mărar sau pătrunjel proaspăt;

-200 ml de lapte;

-½ pahar de făină (75 g);

-100 gr de cașcaval tare răzuit;

-20 gr de unt;

-sare și piper – după gust;

-un vârf de cuțit de bicarbonat de sodiu.

MOD DE PREPARARE:

1.Înmuiați pâinea în 100 ml de lapte. Dați ceapa și pâinea, împreună cu laptele în care s-a înmuiat, prin mașina de tocat carne. Adăugați carnea tocată, sare și piper, după gust, apoi amestecați bine toate ingredientele.

2.Pregătiți umplutura. Dați prin răzătoare ouăle fierte, cașcavalul și untul tare, apoi adăugați verdeața tocată și amestecați.

3.Rupeți o bucată mică din amestecul de carne tocată, modelați o lipie, în mijlocul căreia puneți puțină umplutură. Lipiți marginile și formați pârjoala.

4.Pregătiți aluatul pane. Bateți ouăle cu 100 ml de lapte, apoi adăugați făina, bicarbonatul, sare și piper, după gust.

5.Treceți fiecare pârjoală prin aluat pane și prăjiți-le în ulei încins, până sunt gata.

Pârjoalele  se combină perfect cu piure de cartofi, castraveți proaspeți sau marinați.

Carnea tocată poate fi atât de pui, cât și de vită sau porc, doar că, în acest caz, este nevoie să mai coaceți pârjoalele timp de 15-20 de minute, la temperatura de 180°C.

Împărtășiți rețeta cât mai repede prietenilor, un astfel de deliciu cu siguranță le va fi pe plac!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!