Pateuri deschise cu brânză dulce de vaci — un adevărat deliciu pe masa dumneavoastră!

INGREDIENTE:

Pentru aluat:

-100 g de unt moale;

-un ou;

-100 g de zahăr pudră;

-2 linguri de smântână fermentată;

-un praf de sare;

-10 g de praf de copt;

-300 g de făină.

Pentru umplutură:

-300 g de brânză dulce de vaci 9%;

-3 linguri de zahăr;

-o lingură de smântână fermentată;

-un albuș de ou.

Altele:

-un gălbenuș de ou + o lingură de lapte — pentru uns;

-zahăr pudră — pentru presărat.

MOD DE PREPARARE:

1.Pregătiți aluatul: puneți untul moale, oul, zahărul pudră, smântâna fermentată și un praf de sare într-un bol adânc. Amestecați cu telul până la omogenizare.

2.Adăugați treptat făina cernută (lăsați o cantitate mică de făină pentru întinderea ulterioară a aluatului) și praful de copt. Frământați un aluat moale, omogen și nelipicios.

3.Puneți-l într-o pungă de plastic și dați-l la frigider pentru 30 minute.

4.Pregătiți umplutura: puneți brânza dulce de vaci într-un bol potrivit. Adăugați zahărul, smântâna fermentată și albușul. Amestecați foarte bine cu ajutorul unei furculițe.

5.Modelați pateurile: puneți aluatul pe masa presărată cu făină. Presărați-l cu puțină făină și întindeți-l cu sucitorul până veți obține o foaie cu grosimea de 3-4 mm.

6.Decupați cerculețe cu diametrul de 9 cm din foaia de aluat.

7.Puneți câte aproximativ o lingură de umplutură în centrul fiecărui cerculeț de aluat. Apoi îndoiți-l în jumătate.

8.Așezați pateurile deschise pe o tavă tapetată cu hârtie de copt/un covoraș de silicon sau unsă cu unt.

9.Ungeți-le cu gălbenușul bătut cu o lingură de lapte, folosind pensula de silicon.

10.Coaceți pateurile timp de 30-35 minute în cuptorul preîncălzit până la 180°C (cu convecție).

11.Presărați-le cât sunt fierbinți cu zahăr pudră.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!