Pateuri rapide din aluat subțire – se mănâncă într-o clipă!

Peteuri foarte rapide cu umplutură de varză din aluat subțire și sfărâmicios. Aluatul se prepară într-un timp scurt, iar în rezultat obțineți un deliciu aromat și crocant. Umplutura poate varia în funcție de preferințele dumneavoastră.

INGREDIENTE:

Pentru aluat:

-200 ml de apă caldă;

-450-500 gr de făină;

-150 gr de ulei;

-1 linguriță de sare;

-1 linguriță de zahăr.

Pentru umplutură:

-300 gr de varză;

-150 gr de carne tocată;

-1 morcov;

-2 cepe;

-1 lingură sos de tomate;

-2 căței de usturoi.

MOD DE PREPARARE:

1.Tăiați varza fideluță, dați morcovul prin răzătoarea mare, iar ceapa o tăiați bucăți mici.

2.Luați un ceaun sau o tigaie adâncă și turnați în ea puțin ulei, aproximativ 2 linguri.

3.Prăjiți 1 ceapă, până devine semitransparentă, adăugați morcovul și înăbușiți legumele timp de 1 minut.

4.Apoi adăugați varza. Dacă este uscată, turnați puțină apă. Gătiți legumele până devin moi.

5.Între timp, căliți cealaltă ceapă într-o tigaie cu puțin ulei.

6.Adăugați carnea tocată și înăbușiți amestecul timp de 5 minute. Condimentați cu sare și piper, după gust.

7.Adăugați usturoiul, sosul de tomate și amestecați.

8.Varza a devenit moale și s-a micșorat în volum. Adăugați carnea tocată, 1/3 linguriță de sare, amestecați și umplutura este gata.

9.Pregătiți aluatul. Turnați apa într-un vas, adăugați sarea și zahărul, apoi amestecați, până se dizolvă.

10.Turnați uleiul și amestecați.

11.Încorporați treptat făina cernută și frământați aluatul, mai întâi în vas, apoi pe masa de lucru. Aluatul trebuie să fie, moale, elastic și ușor de modelat.

12.Înveliți aluatul în hârtie de copt. Încălziți o cratiță cu apă fierbinte, apoi scurgeți apa și puneți aluatul. Acoperiți cu un capac și un prosop și lăsați aluatul pentru 15 mintue.

13.Împărțiți aluatul în 16-17 bucăți a câte 50-60 gr. Modelați biluțe de aluat și le acoperiți cu folie alimentară.

14.Luați o bilă și întindeți o foaie ovală, practic transparentă.

15.Puneți umplutura pe o margină, îndoiți părțile laterale ca să nu cadă varza și rulați o ruladă.

16.Așezați pateurile pe tava tapetată cu hârtie de copt și unsă cu ulei.

17.Ungeți pateurile cu ou bătut cu puțină apă.

18.Coaceți pateurile în cuptorul preîncălzit până la 200°C timp de 30-35 de minue, până se rumenesc.

Scoateți pateurile și serviți-le pofticioșilor nerăbdători. Sunt delicioase și calde și reci.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!