Pateuri rumene și pufoase. Nu vor lăsa pe nimeni indiferent!

Aluatul pentru aceste pateuri este deosebit de gustos, pufos, moale și nu se întărește repede. Suntem siguri că vă va fi pe plac. Este o rețetă, care a trecut testul timpului!

INGREDIENTE:

-550-600 g de făină;

-20 g de drojdie proaspătă (sau 7 g de drojdie uscată);

-10 g de sare;

-40 g de zahăr;

-350 ml de apă;

-20 ml de ulei.

MOD DE PREPARARE:

1.Turnați apa caldă într-un bol adânc.

2.Adăugați drojdia, zahărul, sarea și uleiul. Amestecați.

3.Adăugați treptat făina cernută și frământați aluatul. Trebuie să-l frământați până va deveni elastic, neted și omogen (puțin mai dens decât cel pentru gogoși). Noi am utilizat 550 g de făină.

4.Puneți aluatul obținut într-un bol. Acoperiți-l cu un capac și puneți-l într-un loc cald. Lăsați-l să dospească timp de 3-4 ore, presându-l de 2-3 ori în timpul acestui proces.

5.Între timp pregătiți umplutura (după propriul dumneavoastră gust).

6.Ungeți suprafața de lucru și mâinile dumneavoastră cu ulei. Făina nu va mai fi necesară.

7.Transferați aluatul pe masă și divizați-l în bucățele de 50 g (veți obține 19 pateuri). Modelați-le sub formă de biluțe și acoperiți-le cu un prosop curat de bucătărie sau folie alimentară, pentru ca aluatul să nu fie expus la curenții de aer.

8.Întindeți fiecare bucățică de aluat sub formă de turtiță. Așezați umplutura în mijlocul ei și uniți-i marginile, astfel încât umplutura să fie acoperită în totalitate.

9.Turnați ulei într-o tigaie. Cantitatea lui trebuie să fie destul de mare: în timpul prăjirii pateurile trebuie să se scufunde până la jumătate în el. Încingeți-l.

10.Prăjiți pateurile pe foc moderat, pe ambele părți, până vor deveni aurii. Scoateți-le pe prosoape de hârtie, ca să îndepărtați excesul de grăsime de pe ele.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!