Porchetta italiană – ruladă din carne de porc!

O adevărată porchetta italiană…Ați gustat vreodată?  Suntem siguri că vă veți descurca cu această sarcină nu mai rău decât italienii. Deci porchetta – ruladă din carne de porc. Conform istoriei, pentru prima dată această ruladă a fost pregătită în centrul Italiei. Apoi, rețeta s-a răspândit în întreaga țară. Astăzi, nici o sărbătoare sau târg nu se organizează fără porchetta.

Aromată, apetisantă, cu crustă crocantă, cu diverse condimente și chiar cu coajă rasă de portocală – acasă porchetta e deliciul cel mai important. Dacă se servește în timpul sărbătorilor naționale, atunci doar cu chiflă – panino con porchetta. Deci, repetați această rețetă în propria bucătărie.

INGREDIENTE:
-1-1 ½ kg piept de porc;

-2 linguri de salvie;

-2 linguri de rozmarin;

-3 linguri coajă rasă de portocală;

-6 căței de usturoi;

-2 linguri semințe de mărar;

-ulei de măsline – după gust;

-sare și piper negru măcinat – după gust.

MOD DE PREPARARE:
1.Spălați carnea sub jet de apă. Faceți o tăietură adâncă la distanță de câțiva cm de margini.

2.Întoarceți carnea pe partea tăiată. Faceți o tăietură paralelă cu masa de lucru.

3.Apoi faceți incizii oblice acolo unde stratul e mai gros. Astfel carnea se va marina mai bine.

4.Ungeți carnea cu ulei de măsline și asezonați-o cu sare.

5.Condimentați cu piper negru, semințe de mărar, rozmarin mărunțit și salvie. Tocați usturoiul. Presarați carnea cu usturoi și coajă rasă de portocală.

6.Rulați strâns bucata de carne.

7.Presărați rulada obținută cu sare și ierburi aromate care au mai rămas.

8.Legați-o cu sfoară și dați-o la frigider pentru 3-4 ore. Perfect ar fi peste noapte și așezată pe grătarul cuptorului.

9.Setați cuptorul la 230°С. Ungeți forma de copt și stropiți rulada cu ulei de măsline. Dați carnea la cuptor pentru 20 de minute. Apoi micșorați temperatura până la 120°С și coaceți-o încă 60 de minute.

10.Acoperiți tava cu folie de aluminiu și mai lăsați-o 10 minute în cuptor. E gata!

Fiecare regiune din Italia are propria rețetă de porchetta. Orice gospodină încearcă să experimenteze cu propriile condimente. Totuși, cât de diferite nu ar fi rețetele, salvia și rozmarinul sunt ingredientele obligatorii. Dumneavoastră puteți, de asemenea, să înfășurați rulada în bacon sau slănină, iar după asta să o legați cu sfoară. Este o gustare destul de calorică, dar uneori puteți să vă permiteți acest răsfăț, nu-i așa?

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!