Prăjitură cu brânză de vaci și fructe de pădure!

Un desert proaspăt de vară, care va fi pe placul tuturor!

INGREDIENTE:

Pentru aluat:

– 200 gr de făină;

– 170 gr de unt;

– 200 gr de brânză de vaci (5 sau 9%).

Pentru umplutură:

– 200 gr de brânză de vaci;

– 250 gr de brânză mascarpone;

– 2 ouă;

– 1 gălbenuș;

– 3 linguri de amidon de porumb (sau de cartof);

– 1 praf de vanilie;

– 3 linguri de zahăr;

– 2 lingurițe de zeamă de lămâie;

– căpșuni;

– afine;

– vișine (congelate).

MOD DE PREPARARE:

1. Cerneți făina, treceți untul rece prin răzătoarea mare în făină (cu cât mai repede lucrați, cu atât mai fraged va fi aluatul), amestecați puțin, apoi adăugați brânza de vaci și frământați un aluat elastic.

Sfat. Dacă simțiți necesitatea, puteți să mai adăugați cel mult 30 gr de făină.

2. Înfășurați aluatul în pungă de plastic și dați-l la frigider pentru 20 de minute.

Sfat. Puteți da aluatul la congelator dacă aveți puțin timp la dispoziție.

3. Bateți ouăle și gălbenușul cu mixerul, apoi adăugați zahărul și mixați din nou.

4. Adăugați vanilie, amidon și mai amestecați o dată cu mixerul.

5. Urmează brânza de vaci, mixați bine, adăugați zeamă de lămâie și brânză mascarpone, mixați.

Sfat. Dacă nu aveți mascarpone, folosiți 400 gr de brânză de vaci.

6. Tapetați baza formei detașabile (28 cm) cu hârtie de copt și repartizați aluatul cu mâinile, într-un blat cu bordură. Lucrați rapid, cât aluatul e rece.

7. Acoperiți aluatul cu hârtie de copt, adăugați năut (sau orice cereale grele aveți), ca să nu crească blatul, și dați forma la cuptorul preîncălzit până la 190°С pentru 10-15 minute.

8. Spălați fructele, le uscați și tăiați căpșunile bucăți.

9. Apoi, îndepărtați hârtia cu năut, repartizați umplutura, adăugați fructele și coaceți prăjitura timp de încă 35-45 de minute la aceeași temperatură.

Sfat. Puteți folosi orice fructe preferați, iar o parte din ele să le adăugați după ce scoateți prăjitura din cuptor.

Presărați desertul cu zahăr pudră. Aluatul este încântător, fraged și aromat. Iar brânza de vaci și fructele se completează perfect și îi oferă acestei prăjituri puțină prospețime, dar și culoare.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!