Prăjitură de ciocolată – acel desert care se poate realiza simplu și rapid!

Nu avem niciodată suficiente rețete de prăjituri de ciocolată. Prăjitura de astăzi este foarte simplu de făcut, este rețeta de bază care trebuie să fie la îndemână, atunci când aveți nevoie să faceți urgent un desert.

INGREDIENTE:

-200 gr de ciocolată neagră;

-150 gr de unt semisărat;

-100 gr de zahăr;

-1 lingură de miere;

-4 ouă;

-80 gr de făină;

-1 lingură rasă praf de copt;

-puțin unt moale – pentru formă.

MOD DE PREPARARE:

1.Rupeți ciocolata bucăți și o puneți într-un vas din sticlă împreună cu untul tăiat cuburi. Puneți vasul deasupra unei cratițe cu apă ce fierbe încet, fără ca aceasta să atingă baza vasului. Topiți ingredientele.

2.Spargeți ouăle într-un vas.

3.Adăugați zahărul și mixați.

4.Adăugați mierea și amestecați cu telul.

5.Când ¾ din ciocolată vor fi topite, omogenizați amestecul cu o spatulă.

6.Turnați ciocolata topită peste amestecul de ouă și zahăr și amestecați cu telul.

7.Adăugați făina, praful de copt și amestecați până când făina se încorporează complet.

8.Turnați aluatul într-o formă unsă cu unt și dați-o la cuptorul preîncălzit până la 165°C pentru 30 de minute.

9.Faceți testul scobitorii, apoi scoateți prăjitura, o lăsați să se răcească, după care îndepărtați forma.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!