Prânz apetisant, sățios și delicios. O combinație reușită de legume și carne!

Oare cine ar putea să refuze acest deliciu? Aroma lui cuprinde toată casa, ademenindu-i pe toți la masă!

INGREDIENTE:

-500 g de carne tocată;

-2 cepe;

-2 morcovi;

-un ardei dulce;

-o vânătă;

-o roșie;

-4 ouă;

-150 ml de smântână pentru gătit;

-200 g de cașcaval;

-sare, piper negru măcinat — după gust;

-boia de ardei dulce — după gust;

-chimen măcinat — după gust;

-cimbru — după gust;

-ulei — pentru prăjit.

MOD DE PREPARARE:

1.Curățați vânăta de coajă și tăiați-o sub formă de cuburi medii. Puneți-le în apă ușor sărată și lăsați-le să se înmoaie pe parcursul a 10-15 minute. Apoi spălați-le sub jetul de apă rece și uscați-le cu ajutorul prosoapelor de hârtie.

2.Curățați cepele, morcovii și ardeiul. Tăiați-le în cubulețe. Prăjiți-le într-o cantitate mică de ulei până se vor înmuia (având în vedere faptul că ceapa și morcovul se gătesc mai mult decât ardeiul, adăugați-le pe rând, la intervale de 2-3 minute în tigaie).

3.Adăugați carnea tocată. Amestecați. Prăjiți totul până când carnea își va schimba culoarea. Asezonați compoziția cu sare, piper negru măcinat, boia de ardei dulce, chimen măcinat și cimbru după gust.

4.Adăugați vinetele în tigaie. Amestecați. Prăjiți totul pe parcursul câtorva minute.

5.Tăiați roșia în cubulețe. Adăugați-o în tigaie. Amestecați foarte bine. Gătiți totul timp de încă 1 minut.

6.Transferați compoziția de carne și legume într-o tavă de copt sau în oale de ceramică (ca în cazul nostru).

7.Bateți ouăle până la omogenizare. Amestecați-le cu smântâna pentru gătit și cașcavalul dat prin răzătoarea mică.

8.Răspândiți compoziția obținută pe suprafața cărnii și legumelor din tavă sau oale.

9.Acoperiți tava cu un capac sau cu folie de aluminiu. Coaceți mâncarea pe parcursul a 25 minute în cuptorul preîncălzit până la 190°C‌.

10.Serviți-o cu multă plăcere, presărând-o cu ierburi uscate sau proaspete!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!