Pregătiți-le din doar patru ingrediente! Nu le mai cumpărați din magazin!

Pâinea de casă este cea mai bună! De aceea, vă propunem să coaceți franzelele în propriile bucătării. Au miezul moale, pufos și coaja rumenă, crocantă.

INGREDIENTE:

-250 ml de apă caldă;

-3 g de sare (o linguriță rasă);

-6 g de drojdie uscată (o lingură);

-315 g de făină.

MOD DE PREPARARE:

1.Turnați apa caldă într-un bol. Adăugați drojdia uscată. Acoperiți bolul cu un capac și puneți-l deoparte pentru 5 minute. Apoi amestecați foarte bine conținutul lui.

2.Adăugați treptat făina cernută și amestecați cu spatula. După ce veți încorpora jumătate din ea, adăugați și sarea. Trebuie să obțineți un aluat moale și lipicios.

3.Acoperiți bolul cu folie alimentară și lăsați aluatul să dospească timp de 60 minute într-un loc cald.

4.Îndepărtați folia alimentară de pe bol și adunați aluatul cu ajutorul racletei pentru aluat.

5.Transferați-l pe masa presărată cu făină. Presărați-i suprafața cu făină și frământați-l puțin cu mâinile și racleta, cât să-l adunați și suprafața lui să devină mai puțin lipicioasă.

6.Divizați aluatul în 3 bucăți egale. Oferiți-le forma de biluțe.

7.Lucrând pe masa presărată cu făină, întindeți cu mâinile fiecare bucată de aluat sub formă de turtă dreptunghiulară. Apoi rulați-o sub formă de rulou compact, începând de la o margine lungă. Întoarceți ruloul cu „cusătura” în jos și rulați-l pe suprafața de lucru, alungindu-l. Ascuțiți-i puțin capetele.

8.Transferați franzelele obținute pe tava tapetată cu hârtie de copt, pliind-o între ele.

9.Acoperiți-le cu un prosop curat de bucătărie și lăsați-le să se „odihnească” timp de 15 minute într-un loc cald.

10.Realizați câteva secțiuni superficiale și oblice pe suprafața fiecărei franzele, folosind un cuțit ascuțit.

11.Coaceți franzelele timp de 35-40 minute în cuptorul preîncălzit până la 200°C‌, pe fundul căruia ați pus un vas cu apă.

12.Lăsați-le să se răcească, după care serviți-le cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!