Recomandări pentru cultivarea roșiilor în grădină. Bucurați-vă de o recoltă bogată!

1. Când veți transplanta răsadurile în sol deschis, adăugați o mână de cenușă și o mână de sol fertil în fiecare groapă. De asemenea, răspândiți cenușă pe toată parcela și înconjurați fiecare tufă cu sol fertil.

2. Distanța optimă dintre tufe este 60 cm.

3. Irigarea grijulie este necesară doar pe parcursul primei săptămâni după plantare, pentru ca culturile să se înrădăcineze bine. După aceasta udarea abundentă este dăunătoare! Ea determină creșterea vegetativă abundentă, dar inhibă dezvoltarea florilor. Pe lângă aceasta, udarea nu permite tufelor să dezvolte rădăcini adânci.

4. Fertilizarea roșiilor trebuie începută doar după formarea unui număr mare de fructe. Puteți să vă ghidați după vechea și buna regulă: „Nu s-a stricat — nu repara”. Dacă roșiile sunt verzi-închis și cresc pe o tulpină groasă, cu nuanță violetă, nu aveți motive să deranjați planta.

5. Nu credeți că există roșii, care nu dezvoltă copileți. În condiții bune, în luna iulie chiar și soiurile pitice dau o pădure de copileți. Îndepărtați toți lăstarii secundari, lăsând „cioturi” de 2 cm. Dacă planta este puternică, puteți să lăsați 1-2 copileți până la apariția primei inflorescențe.

6. Îndepărtați frunzele inutile: bătrâne, îngălbenite și acoperite cu pete. Astfel de frunze servesc drept substrat pentru dezvoltarea maladiilor.

7. Ruperea frunzelor sănătoase amână întotdeauna coacerea. În caz extrem nu rupeți mai mult de 3 frunze deodată.

8. Când tufa înflorește, se recomandă să fie stropită cu stimulator de creștere. Iar ca să asigurați polenizarea, scuturați tufele cu mâinile.

9. Trebuie să udați roșiile la nivelul rădăcinii, străduindu-vă să evitați stropirea frunzelor — ele se îmbolnăvesc din această cauză.

10. La mijlocul lunii iulie trebuie să rupeți vârful tuturor tufelor și toate inflorescențele, care nu au reușit să înflorească.

11. Când primele ciorchine de roșii vor începe să se coacă, îndepărtați toate frunzele, care se află în partea lor inferioară, chiar și pe cele sănătoase.

12. După formarea unui număr mare de fructe, puteți să mulciți parcela.

Spor la grădinărit!