Rețeta de vin de casă în caz că aveți puțini struguri!

Vreau să vă prezint rețeta de vin de casă pentru cazurile când recolta de struguri nu a fost una bogată.

Uneori se întâmplă ca strugurii să nu se formeze și nimeni nu vrea să-i mănânce. Dar nu vă grăbiți să vă întristați, pentru că puteți face un vin gustos de casă.

Luați strugurii, nu îi spălați, păstrați polenul pentru fermentație și separați bobițele de ciorchine. Le puneți într-o cratiță adâncă în care le veți pasa.

Fructele trebuie să lase zeamă și să se transforme într-o compoziție omogenă. Acoperiți cratița cu o bucată de tifon și dați-o la loc întunecos pentru 4-6 zile (în dependență de temperatură), la temperatura camerei. Neapărat amestecați compoziția de 2 ori pe zi. După un timp, strugurii vor începe să facă spume – acesta e procesul de fermentație. Din păcate, vor apărea muștele drosofilă, dar acest lucru este inevitabil, deci amestecați foarte bine.

Procesul de fermentare

Iată rezultatul după 4-7 zile. Acum este necesar să filtrați compoziția și să obțineți sucul de struguri.

Strecurați compoziția de după fermentare cu ajutorul unei bucăți de tifon, păstrați sucul curat și aruncați cojile și sâmburii.

MOD DE PREPARARE:

1.Folosiți 3l de apă cu 1200 gr de zahăr complet dizolvat pentru 1l de suc de struguri. Calculați cantitatea necesară de apă și zahăr după cantitatea de suc obținut. Zahărul este necesar pentru fermentația completă, pentru că inițial s-a folosit o cantitate mică de struguri.

2.Turnați sucul și apa cu zahăr dizolvat într-o sticlă din plastic, la capăt îmbrăcați o mănușă din latex și lipiți-o bine, să nu pătrundă aer. Important: în degetul arătător al mănușii faceți 1-2 găuri cu acul, să se elimine excesul de dioxid de carbon. La fel de important este să nu mișcați și să nu agitați sticla în timpul fermentației.

3.Dați sticla într-un loc întunecos și așteptați până mănușa umflată se va dezumfla, de regulă este nevoie de 2-3 luni. Vinul este gata. Îl puteți transfera în sticle din plastic de 5l, să adăugați în fiecare câte 1 lingură de vodcă și să lăsați vinul pentru încă 1 lună. Vinul nu va fi excesiv de dulce, necătând la faptul că s-a folosit mult zahăr, dacă îl veți păstra corect. Sau îl puteți dilua, adăugând în pahar puțină apă sau gheață.

Vă recomandăm să folosiți recipiente din sticlă sau din plastic cu volum de 19l.

Savurați gustul vinului alături de cei dragi!