Rețeta marinării frunzelor de viță-de-vie pentru sarmale. Simplă și utilă!

Toată lumea iubește sarmalele, mai ales pe cele preparate în foi de viță-de-vie. Astăzi am hotărât să vă prezentăm rețeta marinării frunzelor de viță, ca să vă bucurați de sărmăluțe și în timpul iernii.

Timpul de preparare: 20 minute.

Valoarea energetică: 21 kcal/100 g.

INGREDIENTE (pentru 2 borcane de 750 ml):

-120 frunze tinere de viță-de-vie;

-un litru de apă;

-200 ml de oțet din vin alb;

-o lingură de zahăr;

-2 linguri de sare.

MOD DE PREPARARE:

1.Alegeți frunze tinere, de dimensiuni mici. Ele sunt mai gingașe, mai subțiri și au o nuanță verde deschisă.

2.Spălați și uscați frunzele alese.

3.Suprapuneți câte 6 frunze și rulați-le sub formă de rulou.

4.Pregătiți marinada: încălziți un litru de apă într-o cratiță. Adăugați sarea, zahărul și oțetul. Aduceți compoziția până la punctul de fierbere.

5.Așezați rulourile de frunze în borcane sterilizate — în poziție verticală și foarte compact.

6.Apoi umpleți borcanele cu marinada clocotindă și închideți-le ermetic cu capace. Întoarceți borcanele cu capacele în jos și lăsați-le să se răcească complet.

7.Păstrați-le într-un loc întunecos și răcoros (în pivniță, de exemplu). După deschidere, cel mai bine ar fi să le păstrați la frigider. Astfel veți putea pregăti sărmăluțe pe tot parcursul anului, indiferent de sezon!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!