Rețeta perfectă de ”Lapte de pasăre”!

O rețetă de succes, un desert pe placul tuturor. O combinație foarte reușită, fină și delicioasă.

INGREDIENTE:

Pentru stratul alb:

-10 gr de gelatină;

-125 ml de lapte;

-200 ml de frișcă lichidă de 33%;

-vanilie;

-60-90 gr de zahăr.

Pentru stratul de ciocolată:

-10 gr de gelatină;

-125 ml de lapte;

-200 ml de frișcă lichidă de 33%;

-vanilie;

-60-90 gr de zahăr;

-1 lingură de cacao.

Pentru glazură:

-50 gr de ciocolată neagră;

-40 ml de smântână pentru frișcă.

MOD DE PREPARARE:

1.Tapetați baza și pereții unei forme detașabile cu folie de plastic (sau folosiți o formă din silicon).

2.Înmuiați gelatina în lapte, respectând instrucțiunile de pe ambalaj.

3.Bateței smântâna pentru frișca rece cu zahăr și vanilie, până obțineți o compoziție de consistența smântânei dense.

4.Topiți gelatina umflată la bain marie (sau la cuptorul cu microunde).

5.Adăugați puțină frișcă bătută în gelatina cu lapte și amestecați. Dacă veți turna toată gelatina direct în frișca bătută, ea se va întări și nu se obține o cremă omogenă.

6.Turnați treptat amestecul obținut în frișca bătută, amestecând constant.

7.Amestecați bine și turnați compoziția în formă. Dați-o la frigider pentru 30 de minute.

8.Pregătiți stratul de ciocolată. Repetați pașii pentru stratul alb, încorporând cacao atunci când bateți frișca cu zahăr.

9.Scoateți forma din frigider și turnați compoziția de ciocolată peste stratul de lapte deja întărit.

10.Introduceți forma în frigider pentru încă 30 de minute.

11.Apoi scoateți forma, acoperiți-o cu un platou, răsturnați tortul, îndepărtați inelul și folia de plastic.

12.Pregătiți glazura. Topiți ciocolata și frișca la bain marie.

13.Turnați glazura peste tort și desertul e gata.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!