Rețetă simplă de biscuiți pe bază de ulei!

O rețetă de biscuiți gata în 10 minute, chiar și un copil se poate descurca. Din multitudinea de rețete pe bază de ulei, aceasta, credem noi, este una dintre cele mai reușite! Cei mai simpli biscuiți de casă din ingrediente mereu la îndemână.

INGREDIENTE:

– 280 gr de făină;

– 70 ml de ulei;

– 80 gr de zahăr;

– 1 ou mare;

– 1 gălbenuș;

– 1 linguriță de praf de copt;

– 1 linguriță de zahăr vanilat;

– 1 praf de sare;

– coajă rasă de la 1/3 de lămâie sau portocală.

MOD DE PREPARARE:

1. Bateți oul și gălbenușul cu zahăr, zahăr vanilat și sare, până compoziția devine omogenă și pufoasă.

2. Turnați uleiul și adăugați coaja rasă de portocală sau lămâie. Amestecați.

3. Adăugați o parte de făină, apoi adăugați praful de copt și amestecați bine, cât să obțineți un aluat omogen și vâscos.

4. Încorporați făina rămasă în câteva etape și frământați un aluat moale, ca plastilina, și nelipicios.

Sfat. Puteți avea nevoie de o cantitate mai mică sau mai mare de făină, iată de ce ar fi bine să o adăugați treptat.

5. Împărțiți aluatul în 4 bucăți, modelați 4 șnururi, le aplatizați ușor cu degetele și le tăiați bucăți cu lungimea de aproximativ 5 cm.

6. Transferați biscuiții pe tava tapetată cu hârtie de copt și îi coaceți timp de 15-17 minute la temperatura de 180°С, încălzire sus-jos, a doua treaptă de sus.

Sfat. Biscuiții se vor rumeni ușor la bază și vor fi moi când sunt scoși din cuptor, dar se usucă pe măsură ce se răcesc. Iată de ce este important să nu-i uscați prea tare în cuptor.

7. Presărați biscuiții fierbinți cu zahăr pudră.

Cu crustă crocantă și moi, fragezi în interior și aromați – acești biscuiți sunt deosebit de buni! Se realizează în 10 minute și din ingrediente atât de accesibile!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!