Ruladă de morcov. Își menține perfect forma, este gustos, colorat și sănătos!

Pregătit astfel morcovul dispare de pe masă într-o clipă și se mănâncă cu mare plăcere! Rulada de morcov se prepară din ingrediente simple și accesibile. Serviți-o la prânz sau cină, completând felul principal, sau în calitate de aperitiv pe masa festivă.

INGREDIENTE:

Pentru blat:

– 300 gr de morcov curățat;

– 3 ouă;

– 2-3 linguri de ulei;

– ½ linguriță de sare;

– piper negru – după gust.

Pentru umplutură:

– 200 gr de cremă de brânză (scoasă preventiv din frigider);

– verdeață – după gust;

– 3-4 căței de usturoi;

– sare – după gust.

MOD DE PREPARARE:

1. Treceți morcovul prin răzătoarea mare, îl adăugați în tigaia cu 2-3 linguri de ulei, puneți capacul și îl înăbușiți la foc mediu, până e gata, amestecând periodic.

2. Transferați morcovul într-un vas, adăugați sare și piper negru, amestecați. Lăsați morcovul să se răcească, până la temperatura camerei.

3. Separați albușurile de gălbenușuri.

4. Gălbenușurile le adăugați în vasul cu morcov și amestecați.

5. Bateți albușurile cu un praf de sare, cât să obțineți vârfuri ferme.

6. Adăugați spuma de albușuri treptat în morcov și amestecați foarte bine.

7. Tapetați tava (30*35 cm) cu hârtie de copt, repartizați compoziția uniform într-un blat cu grosimea de 5 mm și îl coaceți timp de 12-15 minute la temperatura de 180°С. Lăsați blatul să se răcească complet.

8. Amestecați crema de brânză cu verdeață mărunțită, usturoi dat prin presă și sare.

9. Acoperiți blatul cu un strat uniform de umplutură și rulați o ruladă, pe care o dați la frigider pentru 1-2 ore.

Nu vă rămâne decât să porționați rulada și să o serviți. Încercați, suntem siguri că veți rămâne mulțumiți de rezultat și veți repeta rețeta nu o singură dată.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!