Ruladă ”Napoleon”– rețeta simplă din aluat foietaj!

Ruladă ”Buturugă” -”Napoleon” . Desertul se prepară foarte simplu. Are o formă interesantă de ruladă și se pregătește din aluat foietaj fără drojdie, pe care îl puteți pregăti în casă sau îl puteți cumpăra.

INGREDIENTE:

-500 gr de aluat foietaj fără drojdie;

-nuci, alune prăjite sau fulgi de cocos – opțional.

Pentru cremă:

-750 ml de lapte;

-3 ouă;

-8 linguri de zahăr;

-4,5-5 linguri amidon de porumb;

-zahăr vanilat;

-50-70 gr de unt.

MOD DE PREPARARE:

1.Întindeți aluatul foietaj într-o foaie cu grosimea de aproximativ 0,5 cm.

2.Tăiați aluatul fâșii de 1-2 cm lățime, cu cât vor fi mai înguste cu atât mai repede se va îmbiba rulada. Lungimea fâșiilor trebuie să corespundă lungimii formei în care veți monta desertul.

3.Așezați fâșiile și toate bucățile mici de aluat (le veți folosi pentru decor) pe tava de copt și le dați la cuptorul preîncălzit până la 200-220°C pentru 10-15 minute, până se rumenesc frumos.

4.Pregătiți crema. Turnați 650 ml de lapte într-o crăticioară, adăugați zahărul și puneți amestecul la foc, să dea în clocot.

5.Amestecați cele 100 ml de lapte rămas cu zahăr vanilat, ouă și amidon.

6.Turnați laptele clocotit în fir subțire în compoziția de ouă, amestecând continuu.

7.Transferați crema din nou în cratiță și o aduceți până la punctul de fierbere, amestecând. Crema devine densă și omogenă.

8.Adăugați untul și amestecați bine.

9.Acoperiți crema la contact cu folie alimentară și o lăsați să se răcească complet.

10.Montați rulada. Luați o formă de copt potrivită, așezați în ea un prosop, astfel va fi mai comod să rulați desertul, și tapetați-o cu folie alimentară. Repartizați un strat de cremă, atât la bază, cât și pe pereții formei.

11.Așezați un strat de fâșii de aluat foietaj.

12.Adăugați cremă și presărați totul cu nuci, alune sau fulgi de cocos. Alternați straturile, până se termină crema și fâșiile crocante. Ultimul strat trebuie să fie de cremă. Nu uitați să păstrați 2 linguri de cremă, veți avea nevoie de ea pentru a acoperi rulada a doua zi.

13.Împachetați tortul în folie, formând o bomboană, îl scoateți din formă și îl rotiți pe blatul de lucru. Ascundeți capetele sub folie sau le prindeți cu un clește. Dați tortul la frigider pentru 24 de ore sau cel puțin peste noapte.

14.Scoateți rulada din frigider, o despachetați, o transferați pe platou și înlăturați folia. Rulada își menține bine forma, deoarece fâșiile de aluat au absorbit o bună parte din crema umedă.

15.Acoperiți rulada cu cremă și presărați-o cu nuci mărunțite, firimituri de aluat foietaj și fulgi de cocos.

Gustul este pur și simplu minunat, însă se prepară mult mai simplu, nu este nevoie să pierdeți timp ca să întindeți multe foi de tort.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!