Rulade pentru platoul cu aperitive. Un sortiment interesant!

Idei interesante pentru o masă festivă bogată!

RULADĂ CU ȘUNCĂ ȘI MĂSLINE NEGRE

Ingrediente:

-o lipie cu diametrul de aproximativ 30 cm (tortilla);

-100 g de șuncă tăiată în felii subțiri;

-un cățel de usturoi;

-aproximativ 15 măsline negre (fără sâmburi);

-135 g de cremă de brânză;

-sare, piper negru măcinat — după gust.

Mod de preparare:

1.Amestecați crema de brânză cu usturoiul trecut prin presa de usturoi, sare și piper negru măcinat după gust.

2.Tăiați capetele măslinelor, astfel încât grosimea lor să fie uniformă.

3.Tăiați feliile de șuncă în fâșii cu grosimea de 1.5-2 cm.

4.Ungeți lipia cu crema de brânză.

5.Așezați măslinele și fâșiile de șuncă pe ea, punându-le sub formă de linii paralele, ușor distanțate (ca în imaginea de mai jos).

6.Rulați lipia sub formă de ruladă compactă.

7.Înveliți-o în folie alimentară și dați-o la frigider pentru 30 minute.

8.Tăiați-o în bucățele și așezați-o pe platou. Serviți-o pe masa de sărbătoare!

RULADĂ CU ROȘII ȘI CHIVES

Ingrediente:

-o lipie cu diametrul de aproximativ 30 cm (tortilla);

-135 g de cremă de brânză;

-câteva roșii cherry lunguiețe (prunișoare);

-jumătate de legătură de chives;

-sare, piper negru măcinat — după gust.

Mod de preparare:

1.Amestecați crema de brânză cu chives mărunțite, sare și piper negru măcinat după gust.

2.Tăiați capetele roșiilor cherry, ca să aibă grosimea uniformă.

3.Ungeți lipia cu crema de brânză. Așezați roșiile cherry sub formă de linie în apropiere de una dintre marginile ei.

4.Rulați lipia sub formă de ruladă compactă.

5.Înveliți-o cu folie alimentară și dați-o la frigider pentru 30 minute.

6.Tăiați rulada în bucățele și așezați-o pe platou.

7.Serviți-o cu multă plăcere!

RULADĂ CU CASTRAVEȚI ȘI MĂSLINE NEGRE

Ingrediente:

-o lipie cu diametrul de aproximativ 30 cm (tortilla);

-135 g de cremă de brânză;

-un castravete proaspăt;

-un cățel de usturoi;

-1-2 măsline negre (fără sâmburi);

-sare, piper negru măcinat — după gust.

Mod de preparare:

1.Amestecați crema de brânză cu măslinele tocate mărunt, usturoiul trecut prin presa de usturoi, sare și piper negru măcinat după gust.

2.Tăiați 2 fâșii groase din jumătate de castravete și câteva fâșii subțiri din cealaltă jumătate.

3.Ungeți lipia cu crema de brânză. Așezați fâșiile groase de castravete în apropiere de una dintre marginile ei, punându-le sub formă de linii. Adăugați și fâșiile subțiri de castravete (ca în imaginile de mai jos).

4.Rulați lipia sub formă de ruladă compactă.

5.Înveliți-o cu folie alimentară și dați-o la frigider pentru 30 minute.

6.Tăiați rulada în bucățele.

7.Așezați-o pe platou. Serviți-o cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!