Rulouri din carne cu cartofi — un deliciu excelent, preparat din ingrediente disponibile!

Rulourile din carne cu cartofi au un gust și o aromă minunate. Ele sunt foarte sățioase. Nu lasă pe nimeni indiferent! Se prepară ușor și nu necesită garnitură.

INGREDIENTE:

-700 g de carne (mușchi de porc/vită sau piept de pui);

-2 lingurițe de adjica sau alt sos dulce/picant de roșii;

-o lingură de smântână fermentată;

-o lingură de ulei;

-o ceapă;

-2 lingurițe rase de sare;

-piper negru măcinat — după gust;

-2-3 cartofi.

MOD DE PREPARARE:

1.Tăiați carnea (noi am folosit cotlet de porc) în felii lungi și subțiri, cu grosimea de circa 4-5 mm. Puneți-le într-un bol.

2.Tăiați ceapa în semiluni subțiri.

3.Adăugați semilunile de ceapă, adjica, o linguriță de sare, piper negru măcinat după gust, smântâna fermentată și uleiul în bolul cu feliile de carne. Amestecați foarte bine.

4.Lăsați carnea să se marineze pe parcursul a 30-60 minute, la temperatura camerei.

5.Curățați și tăiați cartofii sub formă de fâșii.

6.Turnați apă într-o cratiță. Scufundați cartofii în ea și adăugați o linguriță de sare. Puneți cratița pe foc și fierbeți cartofii timp de 2-3 minute din momentul clocotirii. Apoi scoateți-i din apă.

7.Luați o felie de carne marinată și întindeți-o pe suprafața de lucru. Puneți puțină ceapă din marinadă și un mănunchi mic de cartofi la nivelul uneia dintre marginile ei transversale. Rulați-o sub formă de rulou. Fixați-l cu o scobitoare.

8.Procedând similar, modelați toate rulourile.

9.Așezați-le pe o tavă unsă cu ulei.

10.Coaceți rulourile timp de 30-40 minute în cuptorul preîncălzit până la 200°C.

11.Serviți-le cu o salată de legume proaspete.

Puteți să pregătiți aceste rulouri atât în zilele obișnuite, cât și pentru mesele festive. Ele sunt adorate atât de copii, cât și de adulți. Vă recomandăm să le pregătiți! Suntem siguri că vă vor fi pe plac!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!