Salată de roșii, castraveți și ardei (pentru iarnă). Savoarea verii la borcan!

Toate culorile, gusturile și aromele verii într-un singur borcan!

INGREDIENTE:

-1 kg de castraveți;

-4 ardei dulci mari;

-5 cepe;

-10 căței de usturoi;

-2.5 kg de roșii;

-2 legături de pătrunjel;

-150 ml de ulei rafinat de floarea-soarelui;

-2 linguri de sare neiodată;

-o linguriță de zahăr — pentru fiecare borcan de 700 ml;

-o linguriță de oțet de masă 9% — pentru fiecare borcan de 700 ml.

MOD DE PREPARARE:

1.Spălați castraveții și acoperiți-i cu apă rece. Lăsați-i să se hidrateze pe parcursul câtorva ore. Apoi îndepărtați-le capetele și tăiați-i în rondele subțiri.

2.Curățați ardeii dulci de codițe, semințe și nervuri. Tăiați-i sub formă de fâșii scurte și subțiri.

3.Tăiați cepele în semiluni subțiri.

4.Tăiați cățeii de usturoi în feliuțe.

5.Îndepărtați cotoarele roșiilor și tăiați-le în feliuțe.

6.Mărunțiți pătrunjelul.

7.Puneți toate ingredientele pregătite într-un vas încăpător.

8.Adăugați uleiul rafinat de floarea-soarelui și sarea. Amestecați foarte bine.

9.Puneți salata deoparte pentru 60 minute, pentru ca legumele să-și elibereze sucul.

10.Apoi transferați-o în borcane sterilizate, așezând-o cât mai compact.

11.La sfârșit adăugați sucul de legume în borcane, umplându-le complet. Folosiți coada unei linguri sau un bețișor pentru sushi, ca să permiteți pătrunderea sucului până la fundul borcanelor.

12.Acoperiți borcanele cu capace sterilizate, fără să le închideți ermetic. Puneți-le într-o cratiță înaltă, cu fundul tapetat cu o cârpă curată. Turnați apă rece în cratiță, astfel încât ea să fie suficientă pentru acoperirea a ¾ din înălțimea borcanelor.

13.Sterilizați viitoarele conserve timp de 40 minute din momentul clocotirii apei, pe foc mic.

14.Scoateți-le din apă. Adăugați zahărul și oțetul în ele. Închideți-le ermetic.

15.Întoarceți-le cu capacele în jos și înveliți-le cu o pătură călduroasă până se vor răci complet.

16.Puneți conservele obținute la locul de păstrare.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!