Salată de roșii și castraveți pentru iarnă. Este foarte gustoasă și poate fi păstrată la temperatura camerei!

Această salată este preferata multor gospodine. Rețeta a fost transmisă din generație în generație, fiind testată de timp, așa că este foarte reușită și gustoasă. Dacă nu ați încercat să o pregătiți până acum, atunci vă recomandăm să o faceți. O să vă fie pe plac!

INGREDIENTE:

– 2 kg de roșii;

– 1,5 kg de castraveți;

– 800 g de ardei dulci;

– 700 g de ceapă;

– 1 căpățână de usturoi;

– 10 g de zahăr (pentru 1 kg de salată);

– 10 g de sare grunjoasă (pentru 1 kg de salată);

– 150 g de ulei vegetal de floarea-soarelui;

– 1 lingură de oțet de 9 % (pentru 1 kg de salată);

– verdeață (după gust).

*Greutatea legumelor este indicată în formă curățată (de cotoare, semințe și coajă).

MOD DE PREPARARE:

1. După ce ați spălat bine roșiile și le-ați îndepărtat cotoarele, tăiați-le în forma dorită, ca pentru o salată obișnuită. Însă nu le tăiați nici prea mărunt. Grosimea bucăților trebuie să fie de 1 cm, cel puțin.

2. Castraveților îndepărtați-le codițele și tăiați-i în formă de rondele cu grosimea de aproximativ 0,5 cm.

3. Tăiați ardeii în sferturi de rondele, la fel, nu foarte subțiri. La această etapă, puteți adăuga și ardei iute după gust.

4. Ceapa curățată de coajă tăiați-o în jumătăți de rondele.

5. Cățeii de usturoi tocați-i mărunt cu cuțitul.

6. Puneți toate legumele tăiate până acum într-un lighean încăpător. Adăugați sarea, zahărul, oțetul și uleiul vegetal. Amestecați. Gustați salata, dacă mai simțiți nevoia, adăugați condimente după gust.

7. După aceasta, tocați mărunt verdeața și adăugați-o la salată. Amestecați. Lăsați-o pe masă timp de cel puțin o oră, ca să lase suc. Peste 30 de minute să o amestecați din nou.

*Noi am adăugat puțin coriandru și pătrunjel. Dvs. adăugați verdeață după gust.

8. Umpleți borcanele sterilizate cu salata obținută și zeama rămasă în lighean.

9. Acoperiți-le cu capace sterilizate, fără să le închideți etanș și puneți-le într-o cratiță încăpătoare, tapetată cu un prosop de bucătărie. Turnați apă caldă în ea, astfel încât să ajungă până la nivelul „umerașelor” borcanelor.

10. Puneți cratița pe foc. Din moment ce apa va începe să fiarbă, sterilizați salata timp de 20 de minute, dacă borcanele dvs. sunt de 700-800 ml. Iar dacă sunt de 1 l, atunci lăsați-le timp de 35-40 de minute.

11. Scoateți borcanele din apă și închideți-le ermetic cu capace. Întoarceți-le cu susul în jos și acoperiți-le bine cu o pătură călduroasă. Lăsați-le sub ea, până când se vor răci complet. După aceasta, le puteți depozita în cămară. Savurați iarna salata obținută cu multă plăcere!

*Această salată se păstrează bine și la temperatura camerei. Din cantitatea indicată de ingrediente, noi am obținut aproximativ 6 l de salată.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!