Salata ”Maci roșii” – oaspeții vor fi încântați de această frumusețe!

O salată elegantă, decorată cu flori de mac, care va deveni vedeta mesei de sărbătoare. Este foarte aspectuoasă, se prepară ușor, din ingrediente simple și accesibile. Toți musafirii vor fi încântați de această frumusețe!

INGREDIENTE:

-300 gr piept de pui;

-1 cutie de ciuperci champignon marinate;

-3 roșii;

-câteva fire de ceapă verde;

-100 gr de cașcaval tare;

-100-150 gr de maioneză;

-sare – după gust.

Pentru decor:

-3 roșii medii;

-2-3 măsline fără sâmburi;

-câteva fire de mărar;

-1 linguriță semințe de mac.

MOD DE PREPARARE:

1.Fierbeți pieptul de pui în apă cu sare, apoi îl tăiați sau îl rupeți bucăți mici.

2.Tăiați ciupercile marinate lamele.

3.Roșiile le tăiați cuburi.

4.Tocați ceapa verde.

5.Dați cașcavalul prin răzătoarea mică.

6.Așezați salata în straturi: piept de pui, maioneză, ciuperci, ceapă verde, maioneză, roșii, maioneză.

7.Presărați salata cu cașcaval răzuit.

8.Tăiați roșiile rondele și modelați din ele ”flori”. Măslinele vor fi ”mijlocul” florilor, iar firele de mărar – ”tulpinile”. Opțional puteți presăra florile cu semințe de mac.

Lăsați salata să se îmbibe timp de câteva ore și serviți-o.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!