Salata-surpriză – fiecare invitat va dori să afle rețeta!

O salata festivă simplu de realizat, dar care este foarte gustoasă și originală. Ea va fi vedeta oricărei sărbători. Deci, să o pregătim!

INGREDIENTE:

-200 gr de piept fiert de pui;

-200 gr de castraveți murați;

-4 cartofi fierți;

-2 mere verzi;

-1 ceapă roșie;

-180 gr de smântână fermentată 15%;

-70 gr de maioneză.

Pentru decor:

-250 gr de cașcaval tăiat felii;

-150 gr de măsline.

MOD DE PREPARARE:

1.Tăiați cartofii și carnea cuburi medii și transferați ingredientele în vasul în care veți amesteca salata.

2.Curățați ceapa și merele de coajă, apoi le tăiați bucăți medii.

3.5 castraveți mai mari îi păstrați pentru decor, iar restul îi tăiați cuburi medii. Amestecați toate ingredientele din vas.

4.Combinați smântâna și maioneza, o adăugați în vas și amestecați bine salata.

5.Așezați un inel al unei forme detașabile (20 cm) pe platoul de servire, adăugați salata și o aplatizați ușor cu dosul lingurei.

6.Tăiați castraveții rămași rondele subțiri, le așezați deasupra salatei și o dați la frigider pentru 2-3 ore.

7.Treceți cu cuțitul pe margini, apoi înepărtați inelul. Salata deja poate fi servită, pentru că arată foarte bine sau o puteți orna, ca să devină și mai frumoasă.

8.Formați rulouri din felii de cașcaval, să fie de înălțimea salatei, și le așezați în jurul salatei.

Sfat. Pentru ca să rulați ușor feliile de cașcaval și ca acestea să nu se rupă, e nevoie să scoateți preventiv cașcavalul din frigider.

9.Înfigeți o scobitoare într-o măslină și fixați cu ea primul rulou de cașcaval, iar următoarele rulouri și măsline deja le așezați fără fixare.

Obțineți o salată foarte gustoasă. Combinația de ingrediente este pur și simplu nemaipomenită: castraveții acrișori, merele zemoase, ceapa crocantă, iar cartofii și carnea moi. Suntem siguri că toți musafirii vor fi încântați de această salată delicioasă și aspectuoasă.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!