Semănarea verzei în pământ! Sub sticle de plastic!

Deoarece se apropie sezonul grădinăritului, venim să vă împărtășim metoda de semănare a verzei în câmp deschis sub sticle de plastic.

Paturile noastre nu sunt înalte și sunt înguste, deoarece preferăm să sădim culturile într-un singur rând. După ce pregătiți patul, îl udați foarte bine de dimineață sau așteptați până plouă.

AVEȚI NEVOIE DE:

– sticle de plastic;

– o sticlă din sticlă;

– semințe de varză (oricare: timpurie, târzie, conopidă etc.);

– ½ cutie de bicarbonat de sodiu + 1 linguriță de boia de ardei iute;

– humus sau sol calitativ din comerț.

PAȘI DE URMAT:

1. Tăiați baza sticlelor, dar lăsați numaidecât capacele. Când plantele vor mai crește puțin și va fi cald, veți deschide capacul și ele vor continua să crească fără el. Astfel, ele vor petrece mai mult timp în sticlă și vor fi ferite de puricele negru.

2. Amestecați bicarbonatul cu boia de ardei iute. Bicarbonatul ajută foarte bine împotriva herniei rădăcinilor de varză, deoarece dezinfectează solul și îl neutralizează, iar ardeiul iute protejează varza de musculițele negre.

3. Luați sticla din sticlă și faceți gropi nu foarte adânc, presând, de parca ați pasa cartofi. Gropile trebuie să fie netede la bază, pentru ca semințele să nu se piardă în pământ.

4. Adăugați mai puțin de jumătate de linguriță de amestec de bicarbonat, presărându-l pe margini, nu în centru.

Sfat. În loc de bicarbonat de sodiu, puteți dizolva 1 pahar de carbonat de sodiu în 10l de apă, udați bine gropile, apoi semănați semințele.

5. Adăugați 3-4 semințe la distanță, apoi 1 lingură cu vârf de humus și acoperiți groapa cu o sticlă de plastic, adâncind-o. Presați ușor solul în jurul sticlei cu lingura, ca să nu o ia vântul.

6. Atunci când doriți să udați varza, nu îndepărtați sticla. Pur și simplu deschideți capacul și turnați apă. Referitor la frecvența irigărilor, nu există o anumită regulă, orientați-vă după sol, când se usucă atunci îl udați.

7. Continuați, păstrând între sticle o distanță de 40-50 cm, iar pe această suprafață, puteți face 2 șanțuri și să semănați mărar, pentru verdeață sau flori, morcov, salată (înafară de ridiche).

Avantajul acestei metode constă în faptul că nu e nevoie să îngrijiți răsaduri. Chiar dacă varza crește mai greu, credeți-ne, veți avea o recoltă bogată, aveți puțină răbdare. Încercați metoda și varza va fi coaptă exact în perioada când începe sezonul conservelor.

Sfat. Apropo, se spune că dacă a înflorit măcieșul, înseamnă că nu vor mai fi înghețuri, deci puteți începe să plantați culturile în grădină.

Spor la grădinărit!