Slănină în saramură (metoda rece de preparare)!

Există multe metode de preparare și conservare a slăninii sau pieptului de porc. Iar sărarea ei cu saramură rece este preferata noastră. Procesul de preparare este simplu, iar rezultatul obținut — nemaipomenit. Noi savurăm slănina sărată cu ceapă marinată, castraveți murați, usturoi, cartofi natur și pâine de secară. 

INGREDIENTE:

1-1.5 kg de slănină sau piept de porc;

-50 g de usturoi;

-1 litru de apă;

-150 g de sare (100 g de sare la 1 kg de slănină);

-2-3 foi de dafin;

-5 boabe de ienibahar;

-½ linguriță de boabe de piper negru;

-o linguriță de boabe de coriandru.

MOD DE PREPARARE:

1.Pregătiți saramura: turnați apa într-o cratiță. Adăugați sarea, foile de dafin, boabele de ienibahar, piper negru și coriandru. Amestecați până la dizolvarea completă a sării. Apoi fierbeți saramura timp de 2-3 minute din momentul clocotirii. Luați-o de pe foc și lăsați-o să se răcească până la temperatura camerei.

2.Tăiați usturoiul în feliuțe subțiri.

3.Tăiați slănina sau pieptul de porc în bucăți cu lungimea de 10-15 cm și lățimea de 4-5 cm.

4.Răspândiți o parte de usturoi pe fundul unei caserole. Apoi puneți bucățile de slănină în ea, presărând restul usturoiului pe suprafața lor.

5.Amestecați saramura rece și turnați-o peste slănină, acoperind-o complet.

6.Puneți un capac mai mic decât caserola și o greutate pe suprafața ei. Lăsați-o să se săreze la temperatura camerei pe parcursul a 2 zile.

7.Apoi luați greutatea de pe ea și închideți caserola cu capacul ei. Dați-o la frigider și lăsați-o să se săreze timp de încă 1-2 zile.

8.Scoateți slănina din saramură și uscați-o cu ajutorul prosoapelor de hârtie.

9.Păstrați-o în acest fel într-o caserolă — timp de maxim 7 zile la frigider. Dacă doriți să o conservați pentru o perioadă lungă de timp, înveliți fiecare bucată în folie de aluminiu, hârtie de copt sau folie alimentară și dați-le la congelator, unde pot fi păstrate până la 1 an.

10.Feliați și serviți slănina cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!