Sos picant de roșii pentru iarnă!

Un sos foarte gustos și aromat, care se servește, de regulă, cu preparate din carne, legume la grătar și chiar brânzeturi. Poate fi consumat și ca atare.

INGREDIENTE:

-5 kg de roșii;

-1,8 kg de ardei dulce;

-150 gr de ceapă;

-150 gr de ardei iute;

-150 gr de usturoi;

-500 ml de ulei;

-sare – după gust.

MOD DE PREPARARE:

1.Spălați foarte bine roșiile și ardeii, îndepărtați cotorul și semințele și tăiați legumele bucăți medii.

2.Treceți roșiile, ardeii, ardeiul iute și ceapa prin mașina de tocat carne. Amestecați bine ingredientele.

Sfat. Reglați cantitatea de ardei iute în funcție de cât de picant doriți să fie sosul.

3.Puneți compoziția la foc mediu spre mic și o fierbeți timp de aproximativ 3 ore, în funcție de cât de suculente sunt roșiile pe care le-ați folosit. Sosul trebuie să scadă în volum și să capete consistența unui terci dens. Amestecați periodic, pentru ca sosul să nu se ardă.

4.Cu 15 minute înainte să fie gata, mărunțiți usturoiul cu ajutorul blenderului, îl dați prin mașina de tocat carne sau prin presă. Adăugați usturoiul în sos și amestecați bine.

5.Asezonați sosul cu sare și neapărat gustați-l.

6.Turnați uleiul, amestecați și fierbeți sosul timp de încă 15 minute.

7.Între timp, sterilizați și uscați borcanele, fierbeți capacele.

8.Turnați sosul în borcane, le înfiletați și le acoperiți cu ceva călduros, până se răcesc complet.

Sosul nu are nevoie de sterilizare și se păstrează în pivniță. Este aromat și foarte gustos!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!