Șuberec cu carne de miel și vită!

Șuberecele preparate după această rețetă sunt foarte rumene, crocante, delicioase și au o textură stratificată!

INGREDIENTE:

Pentru aluat:

-500 g de făină;

-300 ml de apă fierbinte;

-4 linguri de votcă/țuică (50 ml);

-o linguriță de sare.

Pentru umplutură:

-200 g de carne tocată de miel;

-200 g de carne tocată de vită;

-300 g de ceapă;

-o linguriță de sare;

-o linguriță de piper negru măcinat;

-o linguriță de boia de ardei dulce;

-o linguriță de usturoi granulat;

-un praf de chimion măcinat (sau după gust);

-10 g de verdeață (opțional);

-100 ml de apă.

Altele: 800-1000 ml de ulei (pentru prăjit).

MOD DE PREPARARE:

1.Pregătiți aluatul: puneți făina cernută într-un bol adânc.

2.Adăugați votca/țuica și apa clocotită, în care ați dizolvat în prealabil sarea. Inițial amestecați cu lingura. Iar după ce aluatul va deveni mai consistent și se va răci puțin, frământați-l cu mâinile până se va aduna sub formă de bilă.

3.Acoperiți aluatul cu un prosop curat de bucătărie și lăsați-l să se odihnească pe parcursul a 5-10 minute. Apoi frământați-l cu mâinile încă o dată, pe parcursul a aproximativ 5 minute, ca să devină mai omogen și mai maleabil.

4.Pregătiți umplutura: puneți carnea tocată și ceapa mărunțită cu ajutorul cuțitului sau trecută prin mașina de tocat carne într-un bol adânc. Adăugați sarea, piperul negru măcinat, boia de ardei dulce, usturoiul granulat, chimionul măcinat și verdeața mărunțită. Amestecați foarte bine.

5.Adăugați 100 ml de apă. Amestecați până la omogenizare.

6.Modelați șuberecele: divizați aluatul frământat în 10-12 bucățele egale.

7.Modelați-le sub formă de biluțe. Acoperiți-le cu un prosop curat de bucătărie și lăsați-le să se odihnească pe parcursul a 5 minute.

8.Lucrând pe masa presărată cu făină, întindeți fiecare biluță de aluat sub formă de turtiță rotundă, subțire, cu diametrul de aproximativ 20 cm.

9.Răspândiți uniform o lingură de umplutură pe jumătate din suprafața turtiței, fără să ajungeți până la margine.

10.Îndoiți partea liberă a turtiței peste cea acoperită cu umplutură. Lipiți marginile șuberecului rezultat cu mâna, după care treceți cu sucitorul peste ele, ca să sigilați „cusătura”. La sfârșit uniformizați-o cu cuțitul.

Cel mai bine ar fi să prăjiți șuberecul îndată după modelare. Altfel umplutura va umezi aluatul și șuberecul se va desface în timpul prăjirii. Noi am început prăjirea după ce am modelat primele 2 șuberece.

11.Scufundați fiecare șuberec în uleiul încins. Prăjiți-l pe foc moderat, pe ambele părți, până se va rumeni frumos (timp de câte 2 minute pe fiecare parte), străduindu-vă să nu-l atingeți prea mult (doar cât să-l scufundați în ulei și să-l întoarceți pe cealaltă parte), ca să nu se desfacă.

12.Transferați șuberecele prăjite pe o farfurie tapetată cu prosoape de hârtie, ca să eliminați uleiul excesiv.

13.După ce se vor răci puțin, serviți-le cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!