Tăierea și acoperirea trandafirilor înainte de iernat. Ceea ce pare complicat este chiar simplu!

Trandafirul este numit regele grădinii și chiar merită acest titlu. Abundența înfloririi lui depinde foarte mult de tăierea corectă și acoperirea lui înainte de iernat. Trebuie să luați în considerație faptul că tăierea și acoperirea trandafirilor se realizează odată cu sosirea frigurilor persistente — în mod ideal temperatura aerului trebuie să ajungă la 5-7°C‌‌. În regiunile nordice aceste proceduri se realizează la începutului lunii octombrie, iar în cele sudice — mai aproape de mijlocul lunii noiembrie.

Este important să evitați putrezirea, degerarea și contaminarea tufelor cu agenți micotici patogeni. Iată de ce nu trebuie să le acoperiți prea devreme și nici să le tăiați definitiv înainte de sosirea frigului.

Este obligatoriu să tăiați atât florile uscate, cât și toate frunzele, de pe tufe. De obicei, acestea sunt situate pe toată lungimea ramurilor.

Tufa trebuie să fie dezgolită complet. După aceasta tulpinile ei trebuie scurtate până la 5 muguri. Dacă mugurii nu se văd bine, puteți pur și simplu să măsurați distanța de 1.5-2 palme de la baza tufei.

Ramurile tinere vor muri oricum în timpul iernii. De aceea, ele trebuie neapărat tăiate până la bază. Altfel ele pot cauza îmbolnăvirea ulterioară a tufei.

Ați terminat tăierea. Acum trebuie să adunați murdăria și să curățați pământul din jurul tufelor, smulgând și buruienile. Nu ar strica nici să prelucrați solul din jurul tufelor cu un preparat antimicotic. 

Următoarea etapă este acoperirea, care constă în învelirea tufelor tunse cu pământ uscat până la înălțimea de 8-10 cm, astfel încât altoiul să se afle sub un strat de sol afânat. Cel mai bine ar fi să strângeți stratul superficial al solului din grădină și să-l adunați sub formă de mușuroi în jurul tufei. Nu se recomandă folosirea rumegușului de lemn, deoarece nu puteți ști cu siguranță, dacă acesta este sau nu este contaminat.

Acoperiți tufa înconjurată cu pământ. Materialul folosit trebuie să permită pătrunderea aerului și apei. Textilele pentru agricultură au aceste caracteristici. Puteți să realizați un înveliș natural ideal din ramuri de molid. Fiind pitită sub ramurile de conifere, tufa va avea acces la aer, iar stratul de zăpadă, care se va depune pe ramurile respective, va contribui la încălzirea tufei în timpul iernii și nu îi va permite să putrezească.

Spor la grădinărit!