Oare cine ar refuza să se întindă pe un hamac suspendat la umbră, cu un pahar de ceva răcoros, mai ales după o zi fierbinte și obositoare? Această priveliște este ademenitoare, însă hamacele din comerț sunt destul de scumpe. Însă, ca întotdeauna, meșterii amatori au găsit o soluție și au creat fotoliile împletite și suspendate cu propriile lor mâini — acestea arată chiar mai bine decât cele cumpărate!
AVEȚI NEVOIE DE:
-2 cercuri metalice, de dimensiuni diferite (sau țevi din PEX, asamblate sub formă de cerc);
-sfoară pentru împletit (900 m);
-2 sfori groase (pentru unirea cercurilor);
-12 metri de odgon;
-2 tije de lemn;
-mănuși, ruletă, foarfece.
MOD DE LUCRU:
1.Cuplați țevile din PEX sub formă de cercuri (sau cumpărați 2 cercuri deja asamblate — unul trebuie să aibă diametrul mai mare decât celălalt).
2.Înfășurați compact toată suprafața cercurilor cu sfoară. Apoi începeți împletirea macrameului după schema aleasă. Mai jos este prezentată „tabla de șah”:
3.Uniți cercurile între ele cu ajutorul tijelor de lemn și a sforii groase. Apoi trebuie să împletiți spătarul fotoliului, folosind aceeași tehnică.
4.Suspendați fotoliul cu ajutorul odgoanelor.
Spor la treabă!