Tort ”Coliba mănăstirească” fără coacere, cu vișine și cremă cu gust de înghețată!

Îndrăgitul tort ”Coliba mănăstirească”, astăzi, fără coacere – pe bază de pișcoturi. Rezultatul este aspectuos și gustos. Un desert pe cinste pentru o companie mare!

INGREDIENTE:

– 500 ml de lapte;

– 2 ouă mari;

– 200 gr de zahăr;

– 60 gr de amidon de porumb;

– 1 praf de sare;

– 100 gr de unt;

– 2 lingurițe de extract de vanilie;

– 350 ml de smântână pentru frișcă 33%;

– 500 gr de pișcoturi;

– 800-850 gr de vișine fără sâmburi (proaspete sau congelate scurse de suc);

– 400 ml de lapte;

– miez de nucă prăjit și mărunțit – pentru decor.

MOD DE PREPARARE:

1. Puneți laptele la foc și îl dați în clocot.

2. Amestecați zahărul cu sare și amidon, adăugați ouăle și amestecați bine cu telul, până la omogenizare.

3. Turnați treptat o parte din laptele fierbinte în vasul cu ouă și amidon, amestecând constant cu telul.

4. Cratița cu laptele rămas o puneți din nou la foc și transferați în ea compoziția de ouă și lapte. Amestecați continuu și intens și fierbeți crema până devine densă și ajunge până la punctul de fierbere.

5. Adăugați unt și extract de vanilie. Amestecați, transferați crema într-un vas, o acoperiți la contact cu folie de plastic și o lăsați să se răcească complet, până la temperatura camerei, apoi o dați la frigider.

6. Bateți smântâna rece, de la frigider, cât să obțineți vârfuri medii.

7. Amestecați puțin cu mixerul compoziția fiartă, apoi o adăugați în câteva etape în vasul cu frișcă și mixați.

8. Transferați crema într-un poș de patiserie.

9. Ungeți platoul de servire cu puțină cremă, pentru ca primul strat de biscuiți să nu lunece, înmuiați scurt pișcoturile în lapte și le așezați pe platou, păstrând puțin spațiu între ele.

10. Acoperiți biscuiții cu cremă și adăugați vișine între pișcoturi.

11. Treceți din nou biscuiții prin lapte și îi așezați la fel ca în imagine, peste un rând de vișine:

12. După care, adăugați pișcoturi și deasupra vișinelor și acoperiți stratul cu cremă.

13. Continuați să alternați straturile, îngustând coliba: primul strat de vișine a avut 5 rânduri, iar următorul – 4 rânduri.

Sfat. Dacă doriți să obțineți un tort mai mic, atunci formați primul strat din mai puține pișcoturi.

14. Montați astfel tortul și îmbrăcați coliba în cremă. Dați desertul la frigider pentru cel puțin 4 ore, perfect ar fi peste noapte.

15. Scoateți tortul din frigider, tăiați marginile și îl presărați cu ciocolată răzuită sau miez de nucă mărunțit.

Biscuiții sunt deosebit de moi și fini. Un tort delicios cu cremă delicată și gust acrișor de vișine – combinația perfectă!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!