Tort cu blaturi de ciocolată și cremă de smântână — un desert simplu și delicios!

Acest tort este foarte simplu și gustos. Pandișpanul, care se numește „Ciocolata pe apă fierbinte” se combină excelent cu crema gingașă de smântână. Se prepară ușor, fără trucuri și manevre dificile.

INGREDIENTE:

Pentru pandișpanul „Ciocolata pe apă fierbinte”:

-2.5 pahare de făină (375 g);

-6 linguri de pudră de cacao;

-1-1.5 pahare de zahăr(200 g-300 g);

-un plic de zahăr vanilat;

-½ linguriță de sare;

-200 ml de apă clocotită + o lingură de oțet;

-½ pahar de ulei fără miros (125 ml);

-un pahar de lapte (250 ml);

-2 ouă;

-o linguriță de bicarbonat de sodiu;

-15-18 g de praf de copt.

Volumul paharului utilizat este de 250 ml.

Pentru crema de smântână:

-800 g de smântână fermentată (cu orice conținut de grăsime);

-5-6 linguri de zahăr;

-un plic de zahăr vanilat;

-un plic de întăritor de frișcă.

MOD DE PREPARARE:

1.Cerneți făina împreună cu pudra de cacao, sarea, bicarbonatul de sodiu și praful de copt într-un bol adânc. Adăugați zahărul tos și zahărul vanilat. Amestecați până la omogenizare (nu vă îngrijorați din cauza prezenței bicarbonatului de sodiu și a cantității mari de praf de copt: gustul lor nu se simte în coptură).

2.Amestecați ouăle, laptele și uleiul într-un bol separat, folosind mixerul.

3.Combinați cele 2 compoziții. Veți obține un aluat consistent: într-atât de dens, încât veți putea să modelați biluțe din el.

4.Adăugați oțetul în apa fierbinte. Turnați soluția în aluat și bateți totul cu mixerul până la omogenizare.

5.Transferați aluatul obținut în tava unsă cu unt. Puteți să-l coaceți în Multicooker sau în cuptor.

În Multicooker: coaceți pandișpanul timp de 45 minute la programul „Coacere”, după care lăsați-l timp de încă 15 minute la programul „Încălzire” sau coaceți-l după cum obișnuiți în Multicooker-ul dumneavoastră.

În cuptor: coaceți pandișpanul timp de 30 minute în cuptorul preîncălzit până la 200-210°C, după care reduceți temperatura până la 150-160°C și coaceți-l pe parcursul a încă 30 minute. Totuși orientați-vă după cuptorul dumneavoastră: doar să țineți minte că temperatura trebuie să fie înaltă în prima jumătate a procesului de coacere, după care trebuie redusă.

6.Lăsați pandișpanul obținut să se răcească. Puteți să-l lăsați să se odihnească, dar nu este obligatoriu. Apoi tăiați-l în blaturi subțiri: noi am obținut 6 blaturi, iar „căciula” pandișpanului am rupt-o în bucățele, am măcinat-o cu ajutorul blenderului și am folosit-o pentru decorarea tortului.

7.Pregătiți crema: adăugați zahărul tos, zahărul vanilat și întăritorul de frișcă (dacă smântâna este lichidă) în smântână. Amestecați puțin și lăsați compoziția să se odihnească pe parcursul a 10 minute, pentru ca zahărul să se topească. Amestecați încă o dată și crema este gata!

8.Asamblați tortul: ungeți platoul cu puțină cremă, pentru ca blatul inferior să nu alunece de pe el. Apoi suprapuneți blaturile, ungându-le cu cremă.

9.Ungeți suprafața și marginile tortului cu cremă. Presărați-le cu firimiturile obținute prin măcinarea „căciulii” pandișpanului.

10.Dacă doriți, puteți să adăugați nuci sau bucățele de fructe în cremă sau pur și simplu să le presărați pe suprafața tortului. Dați frâu liber imaginației!

11.Lăsați tortul să se pătrundă pe parcursul câtorva ore. Apoi porționați-l și serviți-l.

Deși este extrem de simplu, acest desert iese fin, suculent, moderat de dulce și cu note acrișoare de smântână. Încercați să-l pregătiți! Suntem siguri că o să vă placă!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!