Tort de căpșune fără biscuiți, gelatină și fără coacere!

Un tort de casă excepțional de bun ce se prepară simplu și rapid. Nu e nevoie să porniți cuptorul sau să întindeți blaturi. Doar pregătiți timp de 15 minute un aluat firimituri și o cremă delicioasă de căpșune. Rezultatul este aspectuos și delicat. Un desert perfect pentru o petrecere de vară. Urmați rețeta pas cu pas.

INGREDIENTE:

Pentru aluatul firimituri:

-150 gr de unt rece;

-250 gr de făină;

-70 gr de zahăr;

-1 praf de sare.

Pentru cremă:

-550 gr de căpșune;

-80 gr de zahăr;

-1 ou;

-2 gălbenușuri;

-40 gr de amidon de porumb;

-1/4 linguriță de acid citric sau zeamă de lămâie;

-60 gr de ciocolată albă sau unt;

-250 ml de smântână pentru frișcă 30-35%.

MOD DE PREPARARE:

1.Pasați căpșunele spălate și uscate cu ajutorul blenderului, apoi le treceți printr-o sită.

2.Amestecați, cu telul, oul cu gălbenușuri și zahăr, apoi adăugați amidonul și mai amestecați o dată, până la omogenizare.

3.Turnați piureul de căpșune într-un vas, adăugați compoziția de ou și acidul citric. Amestecați, puneți cratița la foc mediu și fierbeți compoziția, amestecând constant, până devine densă și ajunge până la punctul de fierbere.

4.Adăugați ciocolata albă și amestecați foarte bine, până la omogenizare.

5.Lăsați amestecul să se răcească, iar pentru a grăbi procesul, puneți vasul într-un vas mai mare, în care turnați apă rece și adăugați gheață. Amestecați continuu, până compoziția se răcește până la temperatura camerei. O acoperiți la contact și o dați la frigider, până se răcește complet.

6.Pregătiți aluatul firimituri. Cerneți făina, adăugați zahărul și sarea, apoi amestecați.

7.Treceți untul rece periodic prin amestec, să nu se topească, și îl dați prin răzătoarea mare.

8.Amestecați și frecați firimiturile, până obțineți o consistență omogenă.

9.Pe tigaia uscată și înfierbântată, prăjiți firimiturile la foc mediu și amestecând continuu timp de 5 minute. Când firimiturile devin mici și nisipoase, faceți focul mic și uscați firimiturile încă timp de 2 minute.

Sfat. Dacă tigaia este mare, prăjiți toată cantitatea odată, dacă nu, atunci în 2 partide. Până prăjiți prima partidă, pe cea de-a doua o dați la frigider.

10.Transferați firimiturile pe hârtie de copt, le repartizați uniform și le lăsați să se răcească, până la temperatura camerei.

11.Pregătiți crema. Turnați smântâna într-un vas curat, uscat și rece, începeți să bateți cu mixerul la viteză mică, crescând-o treptat până la maxim. Continuați, până frișca devine pufoasă.

12.Amestecați cu mixerul compoziția de căpșune, până devine pufoasă.

13.Adăugați frișca în 2 etape, amestecând cu mixerul la viteză medie până la omogenizare. Crema finală trebuie să fie delicată, aerată și să curgă încet de pe lingură.

14.Așezați inelul de patiserie (18 cm) pe platou, îl ungeți cu un strat subțire de ulei și tapetați-l cu folie de manșon.

15.Împărțiți firimiturile în 5 părți egale, câte 80-85 gr pentru fiecare strat.

16.Adăugați 1/5 din firimituri în inel și nivelați stratul. Primul strat trebuie presat cu un pahar, iar restul doar nivelate.

17.Acoperiți stratul de firimituri cu 1/5 din cremă. Cel mai comod este să folosiți un poș sau o pungă de plastic.

18.Formați astfel tortul, alternând straturi de firimituri și cremă.

19.Ultimul strat va fi de cremă. Dacă folosiți un poș cu dui, atunci stratul nu trebuie nivelat.

20.Acoperiți tortul cu folie alimentară și dați-l la frigider pentru aproximativ 6 ore sau peste noapte.

21.Scoateți tortul din frigider, îndepărtați inelul, apoi folia și decorați-l, după preferințe.

22.Noi am realizat trandafiri din căpșune: faceți 4 incizii în formă de semicerc, dar fără să tăiați până la bază. Apăsați ușor viitoarele petale. Apoi faceți al doilea rând de petale, iarăși 4 incizii situate între inciziile primului rând. Dacă căpșuna este înaltă, faceți și al treilea rând de petale. Vârful îl tăiați diagonal în jumătate.

Tortul e gata: delicat, foarte aromat și pufos – se topește în gură!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!