Tort de ciocolată – se prepară incredibil de simplu și ușor!

Tort ”Catifea de ciocolată”. Dacă nu aveți suficient timp la dispoziție sau sunteți un bucătar începător, dar doriți mult să pregătiți un tort de ciocolată gustos, atunci această rețetă este pentru dumneavoastră. Desigur, va fi nevoie de timp să se coacă pandișpanul și să se îmbibe tortul, însă veți pierde puțin timp personal.

INGREDIENTE:

– 2 ouă (125 gr fiecare, +/– 15 gr);

– 250 gr de zahăr (12,5 linguri);

– 280 gr de lapte;

– 60 gr de ulei (6 linguri);

– 60 gr de unt;

– 240 gr de făină (12 linguri);

– 55 gr de cacao (5 linguri);

– 10 gr de bicarbonat de sodiu (1½ linguriță);

– 3 gr de sare (1/2 linguriță);

– 12 gr de oțet 9% (1 lingură).

Pentru cremă:

– 340 gr de smântână pentru frișcă 30-35%;

– 120 gr de ciocolată neagră cu conținut de cacao 50%;

– 15 gr de coniac sau brandy (1-2 linguri) – opțional.

Pentru glazură:

– 80 gr de ciocolată neagră cu conținut de cacao 50%;

– 100 gr de smântână pentru frișcă 30-35%.

MOD DE PREPARARE:

1. Pregătiți crema. Înfierbântați 120 gr de smântână, la cuptorul cu microunde sau la bain marie, adăugați ciocolata ruptă bucăți, astfel încât să fie acoperită complet, așteptați câteva minute și amestecați cu telul, până la omogenizare.

2. Adăugați coniac sau brandy și amestecați. Acoperiți compoziția cu folie alimentară și o dați la frigider.

3. Pregătiți blatul. Setați cuptorul la 165°С.

4. Cerneți făina și cacao într-un vas, adăugați zahăr, sare, bicarbonat și amestecați.

5. Faceți o adâncitură, turnați laptele la temperatura camerei și ulei, adăugați unt moale sau topit și ouă. Amestecați cu mixerul, cât să obțineți un aluat omogen.

6. Adăugați oțetul și mai amestecați o dată.

7. Tapetați baza unei forme detașabile (21 cm) cu hârtie de copt, turnați aluatul, nivelați suprafața și coaceți blatul timp de 60-70 de minute, în funcție de mărimea formei. Faceți testul scobitorii.

8. Lăsați blatul să se răcorească în formă timp de 15-20 de minute, treceți cu cuțitul pe margini, îndepărtați inelul, răsturnați pandișpanul pe grătar, îndepărtați hârtia și îl lăsați să se răcească, până la temperatura camerei. Blatul are înălțimea de 6,5 cm.

9. Tăiați capacul, cu un fir de ață, și îl veți folosi pentru decor. La fel tăiați și pandișpanul în 3 blaturi. Acestea sunt moi și umede, deci nu au nevoie de însiropare suplimentară.

10. Pregătiți crema. Turnați smântâna rece într-un vas curat, uscat și rece și începeți să bateți cu mixerul, la viteză medie, până apare spuma. Apoi creșteți treptat viteza, până la cea mai mare, și continuați să mixați, până obțineți frișcă pufoasă, care își dublează volumul.

11. Scoateți din frigider compoziția de ciocolată și o amestecați.

12. O transferați în vasul cu frișcă și amestecați cu mixerul la viteză medie, până la omogenizare.

13. Păstrați 4 linguri sau 115 gr de cremă pentru nivelarea părților laterale, o acoperiți cu folie și o dați la frigider.

14. Așezați primul blat pe platoul de servire, apoi fixați un inel de patiserie tapetat cu folie de acetat.

15. Acoperiți blatul cu ½ de cremă (180 gr), așezați al doilea blat și presați ușor.

16. Repartizați crema rămasă și adăugați ultimul blat. Dați tortul la frigider.

17. Pregătiți glazura. Înfierbântați smântâna, la cuptorul cu microunde sau la bain marie, adăugați ciocolata ruptă bucăți, astfel încât să fie acoperită complet, așteptați câteva minute și amestecați cu telul, până la omogenizare.

18. Turnați glazura peste tort (sau pregătiți un caramel) și îl rotiți, astfel încât suprafața să fie acoperită complet. Dați tortul la frigider pentru 5-6 ore sau peste noapte.

Sfat. Dacă apar bule mici de aer, le puteți sparge atent cu o frigăruie de lemn.

19. Îndepărtați apoi forma și folia și acoperiți părțile laterale cu crema păstrată mai devreme.

20. Mărunțiți capacul de blat și decorați tortul.

Tortul este delicios, cu gust intens de ciocolată, se prepară simplu și ușor. Este un desert perfect pentru un ceai în familie, cât și pentru masa festivă.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!