Tort delicat ”Mimoza” – foarte gustos și lejer!

Un desert ca un nouraș, fin și delicat de se topește în gură! Pandișpan pufos cu cremă delicioasă de frișcă!

INGREDIENTE:

Pentru blat:

– 3 ouă;

– 100 gr de zahăr;

– 100 gr de făină;

– 4 gr de praf de copt;

– 15 gr de amidon de porumb.

Pentru cremă:

– 1 ou;

– 45 gr de zahăr;

– 250 ml de lapte;

– 30 gr de amidon de porumb;

– coaja rasă de la 1 lămâie;

– 200 ml de smântână pentru frișcă (30-33%).

Pentru însiropare:

– 40 gr de zahăr;

– 40 gr de apă.

MOD DE PREPARARE:

1. Combinați făina cu amidon și praf de copt.

2. Bateți ouăle cu mixerul, până devin pufoase, apoi adăugați zahăr și continuați să mixați, până compoziția va fi deschisă la culoare.

3. Cerneți amestecul de făină direct în vas și amestecați aluatul cu grijă, folosind spatula.

4. Tapetați baza formei (18 cm) cu hârtie de copt, o loviți de masă, cât să se repartizeze aluatul, și o dați la cuptorul preîncălzit până la 180°С pentru 30 de minute.

5. Amestecați oul cu zahăr, amidon și coajă de lămâie, până la omogenizare.

6. Turnați laptele, puneți cratița la foc mic și amestecați continuu, până obțineți o cremă densă și omogenă. O acoperiți cu folie de plastic la contact și o lăsați să se răcească.

7. Bateți smântâna, până devine frișcă pufoasă.

8. Transferați crema fiartă într-un vas, amestecați cu mixerul, apoi adăugați porții mici de frișcă și continuați mixarea.

9. Amestecați apa cu zahăr, până se topește complet.

10. Treceți cu cuțitul pe marginile formei, scoateți pandișpanul, tăiați partea superioară, apoi îl tăiați în jumătate, astfel obțineți 3 blaturi.

11. Tăiați marginile unui blat, apoi îl tăiați cuburi.

12. Așezați un blat pe platoul de servire, îl însiropați și îl acoperiți cu cremă.

13. Adăugați al doilea blat, îl însiropați, îmbrăcați tortul în cremă și îl decorați cu cuburi de blat.

Un tort de casă nemaipomenit, cu care veți reuși să impresionați familia!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!