Tort „Gingășie” (fără coacere) — un adevărat deliciu pe masa dumneavoastră!

Savurosul tort „Gingășie” se prepară foarte rapid, iar gustul lui rafinat îi va încânta pe toți. Pur și simplu se topește în gură! Cu fiecare lingură veți dori să mâncați mai mult: crema și aluatul din biscuiți creează un tandem excepțional!

INGREDIENTE:
Pentru tort:

-200 g de biscuiți (crackers sărați);

-3 ouă;

-250 g de lapte condensat;

-400 ml de lapte;

-½ linguriță de zahăr vanilat;

-200 g de unt.

Pentru glazură:

-4 linguri de zahăr;

-4 linguri de pudră de cacao;

-12 linguri de lapte.

MOD DE PREPARARE:
1.Pregătiți crema: bateți ouăle cu furculița sau telul până veți obține o masă omogenă.

2.Turnați laptele în ouăle bătute.

3.Adăugați laptele condensat și zahărul vanilat. Amestecați toate ingredientele până la omogenizare.

4.Puneți amestecul obținut pe foc mic și, amestecând continuu, aduceți-l până la punctul de fierbere. Fierbeți-l aproximativ 2 minute și luați-l de pe foc: el trebuie să se îngroașe puțin. Lăsați-l deoparte.

5.Cât timp crema se va răci, pregătiți glazura: puneți zahărul și pudra de cacao într-un vas metalic și amestecați-le cu telul sau lingura până se vor omogeniza.

6.Adăugați laptele și amestecați toate ingredientele, ca să nu se formeze cocoloașe.

7.Puneți vasul pe foc mic și, amestecând continuu, fierbeți glazura până devine omogenă. Luați-o de pe foc și puneți-o deoparte.

8.Tăiați untul la temperatura camerei în cubulețe și bateți-l puțin cu mixerul.

9.Turnați crema răcită în untul bătut. Mixați-le până se vor omogeniza.

10.Asamblați tortul: luați o tavă adâncă și tapetați-o cu hârtie de copt. Așezați în ea primul strat de biscuiți, acoperindu-l apoi cu un strat de cremă. 11.Alternați astfel straturile până se vor termina biscuiții. Apoi acoperiți tortul cu glazura de ciocolată.

12.Dați tortul la frigider pentru câteva ore.

Acest tort aromat și gingaș va deveni un adevărat deliciu pentru familia dumneavoastră. Și cât este de delicios, când este servit cu ceai sau cafea tare! Încercați-l! Nu o să regretați!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!