Tort rapid cu ciocolată și miere.

Tort rapid cu ciocolată și miere. Este un tort minune, se prepară foarte repede și din ingrediente accesibile. Obțineți un desert economic, dar delicios, cu gust intens de ciocolată.

INGREDIENTE:

-3 ouă;

-1/4 linguriță de sare;

-100 gr de zahăr;

-2 linguri de miere;

-130 gr de făină;

-20 gr de cacao;

-2 lingurițe de praf de copt.

Pentru cremă:

-250 gr de smântână fermentată 20%;

-250 gr de lapte condensat fiert.

MOD DE PREPARARE:

1.Amestecați, cu mixerul, ouăle, sarea și zahărul timp de 5-6 minute, până compoziția va crește de 3 ori în volum.

2.Adăugați mierea lichidă. Dacă e densă, topiți-o. Amestecați cu mixerul timp de 1 minut.

3.Combinați făina, cacao și praful de copt, apoi cerneți amestecul treptat direct în vasul cu ouă și amestecați cu grijă.

4.Transferați aluatul pe tava (35*30 cm) tapetată cu hârtie de copt, nivelați stratul și coaceți blatul în cuptorul preîncălzit până la 180°C timp de 15-20 de minute. Faceți testul scobitorii.

5.Pregătiți crema. Amestecați smântâna și laptele condesat cu mixerul, până obțineți o cremă omogenă.

6.Tăiați blatul în 3 părți de aceeași mărime. Resturile de blat păstrați-le pentru mai târziu.

7.Montați tortul. Ungeți blaturile cu cremă pe ambele părți și așezați-le unul peste altul. Acoperiți cu cremă suprafața tortului și părțile laterale.

8.Mărunțiți resturile de blat, cât să obțineți firimituri cu care presărați tortul.

9.Folosiți fantezia și decorați tortul, noi l-am înfrumusețat cu ciocolată topită. Dați desertul la frigider pentru cel puțin 2-3 ore sau cel mai bine peste noapte.

Vă recomandăm să-l pregătiți, este pur și simplu delicios!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!