Tort ”Smântânel” – desert gustos și delicat!

Tort de casă cu gust de neuitat – ”Smântânel” cu lapte condensat! Este perfect pentru serile în familie alături de o ceașcă de ceai aromat! Rezultatul este întotdeauna de succes, iar gustul nu vă va dezamăgi niciodată!

INGREDIENTE:

Pentru aluat:

-100 gr de unt moale;

-1 cutie de lapte condensat (380 gr);

-2 ouă;

-1/4 linguriță de sare;

-1 linguriță de bicarbonat de sodiu;

-1 lingură de oțet 9% sau zeamă de lămâie;

-1½ lingură de cacao;

-140 gr de făină.

Pentru cremă de smântână:

-600 gr de smântână fermentată;

-2 linguri de zahăr pudră (sau după gust);

-1 pliculeț de întăritor de smântână – opțional.

Pentru însiropare:

-80 gr de lapte condensat;

-80 ml de apă fierbinte.

Pentru glazură:

-100 gr de ciocolată;

-40 ml de lapte.

MOD DE PREPARARE:

1. Bateți untul moale cu ouă și sare timp de 1-2 minute, folosind mixerul.

2. Adăugați treptat laptele condensat, timp în care amestecați continuu încă 1-2 minute.

3. Adăugați bicarbonat, apoi turnați oțetul peste bicarbonat, ca să-l stingeți, și amestecați.

4. Cerneți făina direct în vas și amestecați aluatul.

5. Împărțiți aluatul în jumătate, iar în unul din vase adăugați cacao cernută și amestecați bine.

6. Ungeți forma de copt (20 cm) cu ulei, transferați aluatul de ciocolată și nivelați stratul. Coaceți blatul timp de 15-20 de minute la temperatura de 180°С.

7. La fel coaceți și cel de-al doilea blat.

8. Mixați smântâna cu zahăr pudră timp de 1-2 minute, apoi adăugați întăritorul și mai amestecați timp de încă 1-2 minute.

Sfat. Noi am folosit smântână de 15 %, dar, dacă nu aveți întăritor, atunci fracția masică de grăsime a smântânii trebuie să fie de cel puțin 20-25%. În acest caz, amestecați smântâna cu zahăr pudră folosind telul, pentru ca crema să nu fie lichidă.

9. Amestecați laptele condensat cu apă fierbinte și lăsați siropul să se răcească.

10. Rupeți ciocolata bucăți, adăugați laptele și puneți ingredientele la bain marie, cât să se topească. Amestecați, până glazura devine omogenă, și o lăsați să se răcorească.

11. Tăiați marginile pandișpanelor, opțional, apoi le tăiați în jumătate, astfel încât să obțineți 4 blaturi.

12. Așezați un blat alb pe platou, îl însiropați și îl acoperiți cu cremă de smântână.

13. Ungeți un blat de ciocolată cu cremă și îl așezați peste blatul alb cu crema în jos, apoi îl însiropați și iarăși adăugați un strat de cremă.

14. Continuați să alternați blaturile, după care îmbrăcați părțile laterale ale tortului cu cremă.

15. Mărunțiți resturile de aluat cu blenderul și acoperiți marginile tortului cu firimituri.

16. Decorați suprafața cu glazură și lăsați tortul să se îmbibe bine cu cremă, timp de cel puțin 2 ore.

Tortul este foarte moale și incredibil de gustos, dar, de fapt, trebuie doar să-l gustați ca să înțelegeți cât de delicios este!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!