Turtițe rapide cu cașcaval (la cuptor) — este imposibil să renunți la ele!

Turtițele cu cașcaval sunt mega gustoase, aromate, fine și ușor crocante. Se prepară la cuptor și reprezintă o gustare excelentă, care poate fi luată la serviciu, la picnic sau servită la micul dejun. Încercați să le pregătiți! Suntem siguri că vă vor fi pe plac!

INGREDIENTE:

-100 g de cașcaval;

-200 g de smântână fermentată;

-100 g de făină;

-sare — după gust;

-¼ linguriță de bicarbonat de sodiu;

-condimente și ierburi — după gust (noi am folosit un amestec de mirodenii arăbești, fulgi de chilli, oregano uscat și boia de ardei dulce).

MOD DE PREPARARE:

1.Amestecați smântâna fermentată cu cașcavalul dat prin răzătoarea mare.

2.Amestecați făina cu sarea și bicarbonatul de sodiu.

3.Adăugați ingredientele uscate în bolul cu smântâna și cașcavalul. Amestecați foarte bine. Veți obține un aluat foarte lipicios.

4.Ungeți tava cu ulei. Luați câte o lingură de aluat și așezați-o pe ea (o lingură de aluat va reprezenta o turtiță).

5.Folosind o linguriță umezită cu apă, întindeți fiecare lingură de aluat de pe tavă. Astfel veți obține turtițe rotunde și subțiri.

6.Presărați turtițele cu condimentele și ierburile preferate. Noi am asezonat 3 turtițe cu condimente arăbești, 3 turtițe cu fulgi măcinați de chilli, 2 turtițe cu oregano uscat și 3 turtițe cu boia de ardei dulce.

7.Coaceți-le timp de 5-7 minute în cuptorul preîncălzit până la 200°C.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!