Veți rămâne absolut încântați! Chifle dulci, ca puful!

Cele mai fine, cele mai aerate! Chiflele sunt minunate și absolut delicioase!

INGREDIENTE:

– 800-850 gr de făină;

– 1 lingură de drojdie uscată instant;

– 1 linguriță de sare;

– 100 gr de zahăr;

– 1 ou la temperatura camerei;

– 500 ml de lapte cald;

– 100 ml de ulei fără miros.

Pentru sos:

– 2 ouă la temperatura camerei;

– 250 gr de brânză Philadelphia sau cremă de brânză;

– 2 linguri de ulei;

– 100 gr de zahăr sau după gust;

– 1-2 lingurițe de extract de vanilie;

– 100 ml de lapte la temperatura camerei.

Pentru presărare:

– semințe chia și semințe de cânepă (mac sau susan).

MOD DE PREPARARE:

1. Amestecați făina cernută cu drojdie, sare și zahăr.

Sfat. În cazul în care folosiți drojdie proaspătă sau drojdie uscată simplă, o dizolvați mai întâi în puțin lapte cald și adăugați puțin zahăr.

2. Turnați lapte, adăugați ou și ulei. Amestecați și frământați aluatul manual sau cu ajutorul robotului. Aluatul final trebuie să fie neted, elastic și nelipicios.

Sfat. Cu robotul, amestecați timp de 2 minute la viteza 2 din 10, apoi creșteți viteza până la 4 și frământați timp de încă 8 minute. Dacă frământați aluatul manual, veți avea nevoie de 2 ori mai mult timp. De asemenea, nu uitați că făina este diferită, deci, vă recomandăm să adăugați cu 20-30 gr mai puțin, apoi mai adăugați, după necesitate.

3. Luați un vas încăpător (foarte important!), îl ungeți cu ulei, rotunjiți aluatul, îl așezați în vas, îl acoperiți cu folie de plastic și îl dați la dospit la loc cald pentru 1 oră. Aluatul crește considerabil în volum.

4. Presați de câteva ori cu palma aluatul, pentru a-l degaza.

5. Îl transferați pe suprafața de lucru, îl întindeți cu mâinile într-un blat și îl tăiați în bucăți egale (noi am obținut 15).

Sfat. Noi am folosit o formă adâncă, iar chiflele au ieșit destul de mari. Deci, dumneavoastră ați putea împărți aluatul în mai multe bucăți și să coaceți chiflele în 2 forme.

6. Adunați marginile aluatului în mijloc și rotunjiți bilele, formând astfel chiflele. Le acoperiți cu folie de plastic, să nu se usuce la suprafață.

7. Ungeți forma de copt (30*40 cm) cu ulei, așezați chiflele aproape una de alta, le acoperiți cu folie alimentară și le lăsați la temperatura camerei pentru 20 de minute.

8. Amestecați ouăle cu crema de brânză, extract de vanilie, ulei și zahăr timp de 2,5-3 minute cu mixerul.

9. Turnați laptele în fir subțire, mixând continuu timp de 30-40 de secunde, până compoziția devine omogenă.

10. Turnați sosul peste chifle și agitați forma, astfel încât sosul să se repartizeze și să ajungă printre chifle și la baza formei.

11. Presărați chiflele cu semințe și le coaceți la cuptorul preîncălzit până la 180°С timp de 25-30 de minute. Ultimele 5 minute le acoperiți cu staniol.

Rezultatul este spectaculos! Chiflele sunt atât de gustoase! Puteți unge suprafața chiflelor pur și simplu cu ou bătut, însă cu sos sunt nemaipomenite!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!