Pate de casă din ficat de pui – o rețetă simplă și rapidă!

Pate de ficat. O rețetă simplă, dar foarte gustoasă. Pregătiți acest pate cremos și uitați de cel din comerț cu adaosuri și chimicale.

INGREDIENTE:

-500 gr ficat de pui;

-200 gr de frișcă lichidă 10-25%;

-150 gr de ceapă;

-100 gr de unt;

-sare și piper;

-ulei – pentur prăjit.

MOD DE PREPARARE:

1.Spălați ficatul, îl uscați cu prosoape de hârtie și îl tăiați bucăți mari, îndepărtând pielițele.

2.Tăiați ceapa bucăți mici.

3.Prăjiți ficatul pe tigaia cu ulei la foc mare timp de 2-3 minute, apoi îl întoarceți și îl mai prăjiți încă 2-3 minute, la fel la foc mare și fără să amestecați.

4.Adăugați ceapa și amestecați. Prăjiți totul la foc mare timp de 5 minute, amestecând.

5.Micșorați flacăra, acoperiți tigaia cu capac și gătiți ficatul încă 10-15 minute, până vor fi gata ficatul și ceapa. Periodic puteți amesteca.

6.Adăugați sare și piper, după gust, turnați frișca și înăbușiți ficatul, la foc mediu, timp de 3-4 minute, până frișca se va îngroșa puțin.

7.Transferați ficatul în vasul blenderului, adăugați 50 gr de unt și amestecați, până la omogenizare. Gustați și mai adăugați, sare și piper, dacă e nevoie.

8.Transferați pateul într-un recipient din sticlă, topiți untul și turnați-l peste pateu.

9.Dați pateul la frigider pentru câteva ore.

Se prepară foarte simplu, însă este mult mai gustos, natural, dar și mai ieftin decât cel de pe rafturile magazinelor. Vă recomandăm rețeta și sperăm să vă placă!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!