20 de minute și sunt gata: pateuri foietate la cuptor! Foarte gustoase!

Această rețetă de pateuri foietate este o adevărată bunătate, pentru care aveți nevoie de un timp scurt de pregătire și ingrediente accesibile și economice! Gustul și textura lor este atât de plăcută, încât le veți îndrăgi de la prima îmbucătură și veți dori să le pregătiți din nou și din nou! Merită să le încercați!

INGREDIENTE:

Pentru aluat:

– 200 ml de lapte cald;

– 100 ml de ulei vegetal de floarea-soarelui;

– 3 linguri de smântână fermentată;

– 1 lingură de sare;

– 1 ou;

– 10 g de praf de copt;

– 600 g de făină (+/-);

– unt topit (pentru ungerea foilor);

Pentru prima umplutură:

– 250 g de carne tocată;

– 1 ceapă;

– sare, piper negru măcinat și boia de ardei dulce (după gust);

– coriandru măcinat (după gust);

Pentru cea de-a doua umplutură:

– brânză de vaci, (sau brânză cheddar);

Ingrediente suplimentare:

– 1 lingură de făină + 1 lingură de amidon de porumb;

– 1 ou;

– 1 lingură de smântână fermentată;

– 1 lingură de ulei vegetal de floarea-soarelui;

– semințe de susan prăjite.

MOD DE PREPARARE:

1. Pregătiți aluatul: adăugați laptele, uleiul vegetal, oul, smântâna fermentată, și sarea într-un vas încăpător. Omogenizați ingredientele cu ajutorul unui tel.

2. Adăugați făina și praful de copt și frământați aluatul. Acesta trebuie să iasă moale, omogen și nelipicios de mâini. Lăsați-l să se „odihnească” timp de 20 minute sub o folie alimentară.

3. Pregătiți prima umplutură: combinați carnea tocată cu ceapa tocată mărunt și condimentele.

4. Transferați aluatul pe suprafața de lucru și tăiați-l în cinci bucăți egale. Modelați-le în formă de bile.

5. Presărați suprafața de lucru cu un amestec de făină și amidon și întindeți fiecare bilă de aluat în foi subțiri și rotunde cu sucitorul.

6. Tăiați fiecare foaie în opt sectoare, folosind cuțitul pentru pizza.

7. Luați câte un triunghi de aluat și ungeți-l cu unt topit. Așezați alt triunghi deasupra. Ungeți-l și pe el cu un pic de unt.

8. Adăugați o lingură de umplutură (de carne sau de brânză) lângă latura scurtă a triunghiului și aduceți marginile lungi peste ea. Rulați aluatul în formă de rulou. Modelați astfel toate pateurile și puneți-le pe o tavă tapetată cu hârtie de copt.

*Veți obține 20 de pateuri – câte patru din fiecare bilă de aluat.

9. Ungeți pateurile cu un amestec de ou, smântână fermentată și ulei vegetal. Presărați-le cu semințe de susan prăjite.

10. Coaceți-le în cuptorul preîncălzit până la 180°C, până când se rumenesc.

11. Scoateți pateurile obținute din cuptor și savurați-le cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!