6 cele mai bune moduri de utilizare a laptelui acrit!

S-a acrit laptele? În niciun caz nu aruncați acest produs minunat. Comparativ cu laptele proaspăt, beneficiile laptelui acru sunt mult mai mari.

Variantele de utilizare ale laptelui acru sunt numeroase: începând cu cele gastronomice și până la folosirea în scopuri cosmetologice.

Vă vom oferi câteva sfaturi, care vă vor permite să folosiți acest produs, ca să vă bucurați din plin de beneficiile lui.

REȚETE CU LAPTE ACRU

1. BRÂNZA DULCE DE VACI

Dacă v-au rămas 1.5-2 litri de lapte, puteți să pregătiți o brânză minunată. Veți obține aproximativ 200-400 g.

Aveți nevoie de:

-lapte acru;

-2 cratițe pentru bain-marie;

-o strecurătoare;

-o bucată de tifon.

Mod de preparare:

1.Turnați laptele în cratița mai mică și așezați-o pe bain-marie. După ce apa va da în clocot, urmăriți laptele. El va începe să se coaguleze, divizându-se în fulgi și zer.

2.Este important să nu încălziți prea tare laptele, deoarece astfel brânza va ieși uscată. Cum numai zerul se va separa, luați cratița cu laptele de pe bain-marie și puneți-o deoparte.

3.Turnați compoziția obținută în strecurătoarea tapetată cu tifon și lăsați-o să se răcească.

4.După ce zerul se va scurge aproape complet, înveliți brânza în tifon și atârnați-o deasupra unui vas până când zerul va înceta să mai picure din ea.

2. COPTURILE GUSTOASE

Din laptele acru pot fi preparate numeroase mâncăruri delicioase: blinii pufoase, clătite, pateuri, pâine. Aluatul preparat cu lapte acru iese aerat și crește rapid. Vă oferim rețeta bliniilor pregătite pe bază de lapte acru.

INGREDIENTE:

-500 ml de lapte acru;

-un pahar de făină;

-2 ouă;

-½ linguriță de bicarbonat de sodiu;

-sare, zahăr — după gust.

MOD DE PREPARARE:

1.Adăugați ouăle, sarea, zahărul și bicarbonatul de sodiu în bolul cu laptele acru. Bateți totul cu telul.

2.Adăugați făina și amestecați. Trebuie să obțineți un aluat cu consistența smântânii groase. Există un mic secret: făina trebuie încorporată astfel încât aluatul să aibă cocoloașe.

3.După ce aluatul va fi gata, puneți bolul, care-l conține, într-o cratiță cu apă fierbinte (nu clocotită), acoperiți-l cu un prosop și lăsați-l în această poziție pentru 15 minute.

4.Încingeți uleiul pe o tigaie și prăjiți bliniile. Nu amestecați aluatul: pur și simplu luați-l cu lingura și puneți-l pe tigaie.

3. MARINAREA CĂRNII

Acidul lactic influențează pozitiv fibrele din carne, făcându-o nemaipomenit de fină. În regiunea caucaziană carnea este marinată în lapte acru din timpuri străvechi. De aceea, frigăruile georgiene sunt considerate cele mai gustoase. Puteți să folosiți orice tip de carne și orice condimente.

Ingredientele celei mai simple rețete:

-carne;

-ceapă;

-sare, piper negru măcinat;

-lapte acru.

Mod de preparare:

1.Sărați și piperați carnea.

2.Tăiați ceapa în rondele.

3.Puneți carnea și ceapa într-un bol. Turnați laptele acru peste ele, astfel încât să le acoperiți în totalitate. Dați-le la frigider pentru minim 2 ore.

4.Prăjiți carnea pe frigări sau pe tigaie. Savurați-i gustul minunat și textura fină.

ALTE APLICĂRI ALE LAPTELUI ACRU

4. UTILIZAȚI-L ÎN SCOP COSMETOLOGIC

Credeți că laptele acru poate fi utilizat doar în gastronomie? El poate fi folosit și pentru îngrijirea pielii și părului. Laptele îmbunătățește starea și nuanța pielii, pătrundă în celule și le hidratează, îndepărtează descuamările și contribuie la sinteza colagenului. Încercați să-l folosiți pentru spălarea zilnică, pentru băi, pregătirea compreselor, măștilor cosmetologice și pur și simplu pentru masarea feței.

Vă propunem rețeta măștii pentru părul slab și lezat!

Aveți nevoie de:

-un pahar de lapte acru;

-2 linguri de ulei de măsline;

-2 picături de ulei esențial de levănțică;

-2 picături de ulei esențial de rozmarin.

Mod de preparare și aplicare:

1.Amestecați foarte bine ingredientele indicate mai sus.

2.Aplicați masca pe toată lungimea părului, îmbibându-l bine.

3.Acoperiți-vă părul cu o pungă de plastic și un prosop. Lăsați masca să acționeze pe parcursul a 30-40 minute.

4.Apoi spălați-vă capul cu șampon.

5. ÎNGRĂȘĂMÂNT PENTRU PLANTE

Laptele acru este folositor chiar și pentru plante. Diluați-l cu apă și irigați plantele din ghivece și din grădină cu soluția obținută. Se spune că acest îngrășământ este deosebit de benefic pentru roșii. În același timp, mirosul laptelui acru va respinge și va alunga insectele dăunătoare.

6. CURĂȚAREA ARGINTULUI

Laptele acru curăță foarte bine argintul. Scufundați argintul în laptele brânzit pentru 30-40 minute, după care spălați-l cu apă caldă.

Este important: nu trebuie utilizat laptele acrit după o perioadă lungă de păstrare.

Dacă ați cumpărat prea mult lapte sau planificați să plecați într-o călătorie lungă, pur și simplu puneți sticla de lapte în congelator. Când veți avea nevoie de el, puneți-l înapoi în frigider. Este suficientă o noapte pentru decongelarea lui: dimineața veți avea o sticlă de lapte proaspăt.

Spor la treabă!